Cei care cumpara pachetele turistice cu mai mult timp inainte pot beneficia de reduceri de pana la 20% sau de bonusuri gratuite, in functie de destinatia si de hotelul ales.
Sezonul de vara vine cu vacante externe mai scumpe, mai ales pentru pachetele care includ transportul cu avionul, spun operatorii din turism. Primele oferte de vara indica preturi de pana la 15% mai mari. Motivul ar fi, potrivit expertilor din domeniu, majorarea costurilor pentru combustibil.
Cei care se gandesc insa din timp sa achizitioneze pachetele (early-booking) nu vor mai suporta aceste cheltuieli suplimentare: agentiile ofera reduceri de pana la 20% pentru diferite destinatii, de la cele clasice, de curse charter, pana la cele exotice. Si sejururile interne pentru statiunile de la Marea Neagra pot fi achizitionate in aceasta perioada cu 10a-20a mai ieftin.
Plati mai rapide
Ofertele speciale sunt diferite in functie de fiecare destinatie in parte. Daca pentru Tunisia, de exemplu, reducerile sunt de pana la 20%, in cazul Bulgariei, o destinatie foarte populara atat pentru romani, cat si pentru turistii occidentali si rusi, preturile nu scad cu mai mult de 5%. „Cine doreste sa mearga in Tunisia va beneficia de o reducere de 20% pentru inscrieri cu 90 de zile inainte de plecare, de 10% pentru inscrieri cu 75 de zile inainte de plecare si 5% pentru inscrieri cu 60 de zile inainte”, afirma Gheorghe Stoian, de la Tunisiana Travel.
In general, reducerile se opereaza doar pentru cazare si numai anumite hoteluri au aceste bonusuri. Pentru Turcia, de exemplu, agentia Cocktail Holidays a pregatit early-bookinguri de 7%-18%, iar pentru Heraklion si Tenerife - de 5%-10%.
„Trebuie sa se tina cont de urmatorul aspect: acordarea reducerii inseamna plati foarte rapide. La inscriere se plateste 50% din intregul tarif, iar restul banilor se achita pana la inceputul lui mai sau iunie, in functie de hotel. De exemplu, lantul Rixon din Turcia vrea plata 100% pana pe 10 mai, dar sunt si hoteluri care asteapta pana cel tarziu in luna iunie”, sustine Adriana Goicea, directorul Cocktail Holidays.
In cazul agentiei Malta Travel, reducerile se traduc prin bonusuri gratuite adaugate la pachetul standard. Turistii vor primi o croaziera Grand Harbour gratis, supliment de cina pentru anumite hoteluri, camera cu vedere la mare sau cu vedere la gradina.
Early-booking si pe litoral
Cateva reduceri sunt si pentru litoral, unde si anul acesta preturile au mai crescut. Ofertele de early-booking pot fi gasite la agentii ca Mareea sau Eximtur la preturi cu 10%-20% mai mici sau cu diferite facilitati incluse, cum ar fi plata in rate a pachetului turistic sau servicii speciale gratuite. Pentru acest an, multi hotelieri de pe litoral au anuntat tarife majorate cu 5%-7%, pana la 10% fata de sezonul trecut.
Agentii spun insa ca ofertele sunt mai complete, cu servicii mai bune. Potrivit acestora, majoritatea hotelierilor au trecut deja la masa in stil „bufet suedez”, scapand de traditionalul sisten al bonurilor valorice. In plus, de aceasta data vor fi mai multe locuri cu oferte all inclusive, atat in Mamaia, cat si in Jupiter, Neptun sau Venus.
Sistemul reducerilor este la fel de avantajos pentru clienti, cat si pentru agentii, spun specialistii. In timp ce turistii beneficiaza de preturi mai mici, agentiile isi pot negocia, la randul lor, rezervarea unor locuri mai bune si mai ieftine cu hotelierii.