Ca să scape de urgia fanaticilor revoluţionari bolșevici, Vera Sokolov și tatăl ei, general al armatei țariște, au fugit din Moscova şi cutreierau Rusia aflată în pli război civil îmbrăcaţi în haine sărăcăcioase. Într-o zi, generalul a fost recunoscut de un negustor moscovit, care făcea comerţ cu mere între Crimeea şi Caucaz. Ochii bătrânului au căutat sperios în altă parte.
- „Hei, bine te-am găsit tovarăşe Sokolov - îi vorbi omul izvorât ca din pământ. „Hainele văd că ţi le-ai schimbat. N-ai făcut rău. Însă pielea de om ghiftuit în bogăţii tot atât de subţire trebuie să fi rămas...”
Sokolov a susţinut până la capăt că e o simplă asemănare. Dealtminteri actele lui desluşeau cu precizie umila origine.
Chinuiţi de fiorii spaimei, cei doi au luat din nou drumul pribegiei.
Satele nu le puteau oferi un refugiu liniştit. Ţăranii practicau cu furie beţia crimei, suspectându-se unii pe alţii.
După vreo două luni de umblat fără rost, au ajuns la Kerson, oraş la îmbucătură Niprului cu Marea Neagră. Ţinteau să se apropie cât mai mult de hotarul României şi, printr-un punct prielnic, să se poată strecura. Emigrările se făceau atunci în masă.
La Kerson, în viaţa Verei a intrat un bărbat. Dimitrie Şucarin fusese colonel în armata ţaristă. Intrat într-unul din partidele muncitorești, își câştiga existenţa ca simplu lucrător.
Aparent simpatiza cu mulţimea puternic însetată de egalitate. Într-un colţ tăinuit îi rodea însă dorul după viaţa îmbelşugată şi veselă de altă dată. Ştia că pentru el nu se va mai putea întoarce niciodată.
Călăul cu pantaloni scurți și bluză roșie
În sfârşit apăru la Kerson marea noutate sovietică: femeia călău. Era o tânără caucaziană din Tiflis, chip cu trăsăturile colţuroase, ca şi malurile abrupte ale fluviului Kura, pe care sunt căţărate căsuţele ciudatului oraş. Îşi împlinea oficiul îmbrăcată în pantaloni scurţi de mătase neagră şi bluză roşie de culoarea sângelui.
Potrivea laţul în jurul gâtului celui condamnat la spânzurătoare cu atâta încetineală ca şi cum l-ar fi împodobit cu o cravată.
Şucarin nu-şi putut înăbuşi revolta. Le-a strigat-o în faţă, acoperindu-i de injurii.
Arestat şi dus la comisariatul poporului, fără să-i lase timp să se dezvinovăţească, unul din fanaticii slujbaşi i-a luat la ţintă ţeasta, împărştiindu-i creierii de pereţi. Nu mult după aceea muri şi bătrânul Sokolov.
Rămasă singură, Vera a părăsit oraşul cu gândul să fugă peste Nistru, în Regatul României...
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric