Călăul bolșevic care aranja ștreangul de gâtul condamnatului ca pe cravată era o fată

La Kerson, în viaţa Verei a intrat un bărbat. Dimitrie Şucarin fusese colonel în armata ţaristă. Intrat într-unul din partidele muncitorești, își câştiga existenţa ca simplu lucrător.

Aparent simpatiza cu mulţimea puternic însetată de egalitate. Într-un colţ tăinuit îi rodea însă dorul după viaţa îmbelşugată şi veselă de altă dată. Ştia că pentru el nu se va mai putea întoarce niciodată.

Călăul cu pantaloni scurți și bluză roșie

În sfârşit apăru la Kerson marea noutate sovietică: femeia călău. Era o tânără caucaziană din Tiflis, chip cu trăsăturile colţuroase, ca şi malurile abrupte ale fluviului Kura, pe care sunt căţărate căsuţele ciudatului oraş. Îşi împlinea oficiul îmbrăcată în pantaloni scurţi de mătase neagră şi bluză roşie de culoarea sângelui.

Potrivea laţul în jurul gâtului celui condamnat la spânzurătoare cu atâta încetineală ca şi cum l-ar fi împodobit cu o cravată.

Pușcărie pentru cei care conduc fără permis. Noi reglementări legislative

OMS, stare de alertă la cel mai înalt nivel. Epidemia considerată urgenţă de sănătate

Şucarin nu-şi putut înăbuşi revolta. Le-a strigat-o în faţă, acoperindu-i de injurii.

Arestat şi dus la comisariatul poporului, fără să-i lase timp să se dezvinovăţească, unul din fanaticii slujbaşi i-a luat la ţintă ţeasta, împărştiindu-i creierii de pereţi. Nu mult după aceea muri şi bătrânul Sokolov.

Rămasă singură, Vera a părăsit oraşul cu gândul să fugă peste Nistru, în Regatul României...

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric