Modificarea a fost propusă de Ministerul Transporturilor, deoarece procedura actuală de recuperare este greoaie şi provoacă pierderi pentru CFR Călători.

În prezent, compania trebuie să îi acţioneze în instanţă pe cei prinşi fără bilet în tren, dacă aceştia nu-şi achită de bunăvoie sumele datorate conform proceselor verbale încheiate de controlori. După încheierea procesului şi obţinerea unei sentinţe definitive, CFR Călători trebuie sa apeleze la un executor judecătoresc pentru a-şi recupera banii.

Sistemul nu aduce beneficii companiei de transport, care are 20.000 de procese verbale de contravenţie. În plus, tarifele cerute de executorii judecătoreşti depăşesc contravaloarea amenzii.

Pentru a reduce pierderile pe care le înregistrează CFR Călători,  Ministerul Transporturilor a propus modificarea Codului Fiscal. Ulterior, vor fi încheiate convenţii cu ANAF. Inspectorii de la Fisc vor urmări recuperarea despăgubirilor din procesele verbale de contravenţie.

Compania a majorat tarifele cu 5%, de la 1 iulie, ca urmare a majorării TVA la 24%.

CFR Călători a raportat pierderi de 73,29 milioane lei în primele trei luni ale acestui an, cu 27,3% mai mult faţă de intervalul similar din 2009. Afacerile derulate de operatorul de transport au scăzut cu aproape 17%, cifrându-se la 401,26 milioane lei.