Călătorie ciudată în timp. S-a topit gheața din Siberia și au ieșit la iveală creaturi care nu seamănă cu nimic cunoscut

Călătorie ciudată în timp. S-a topit gheața din Siberia și au ieșit la iveală creaturi care nu seamănă cu nimic cunoscut

Schimbarea climatică a dus la topirea stratului subțire de gheață din Siberia, sub care oamenii de știință au descoperit rămășite intacte ale mamuților.

Creatura îmblănită nu este asemănătoare cu nimic din ceea ce trăiește, în prezent, pe planetă, iar cercetătorii sunt de părere că este vorba despre rămășițele unui mamut. Un savant de la Academia Rusă de Științe, filiala Yakutsk, capitala Republicii Sakha (sau Yakutia) din Rusia, a relatat presei că, inițial, a crezut că este vorba despre un alt animal, însă în urma mai multor analize, s-a ajuns la concluzia că oamenii de știință au descoperit rămășițele unui mamut.

Savanții au descoperit rămășițele unui mamut sub un strat de gheață

„Inițial am crezut că este un lup de peșteră sau un vreun fel de urs”, a spus Valery Plotnikov. „Dar dinții nu se potriveau și are mai puține degete”, a spus palentologul.

El a preluat ghemotocul de blană, care surprindea animalul într-o poziție de somn, și l-a depus într-un congelator industrial, spre conservarea și utilizarea sa în mai multe analize.

Ce s-a descoperit în urma cercetărilor

Potrivit cercetărilor oamenilor de știință, animalul a murit în urmă cu mii de ani, însă a fost descoperit intact sub stratul de gheață din Siberia, topit în urma schimbărilor climatice.

Specialiștii nu au reușit să stabilească, momentan, data exactă a fosilelor, însă paleontologul Plotnikov este de părere că mamutul ar fi înghețat în urmă cu mai bine de 50.000 de ani, ceea ce înseamnă că noua descoperire reprezintă una dintre cele mai vechi din istorie pe care cercetătorii le analizează în laborator.

Plotnikov a semnalat că mai multe rămășițe ale animalelor au fost descoperite în Siberia, ca urmare a schimbărilor climatice, însă abia dacă mai dispune de suficient spațiu pentru a le depune pe toate în laboratoare. Pe lângă acestea, paleontologul analizează și fosile antice și alte specimene.

Siberia este gata să găzduiască mamutul lânos

Cercetătorii iau în calcul folosirea rămășițelor animalelor pentru a reconstrui mamutul lânos, una dintre cele mai misterioase creaturi din epoca de gheață. Proiectul este condus de George Church, expert în genetică de la Universitatea Harvard. Acesta își propune că editeze ADN-ul elefantul African pentru a reconstrui blana, urechile și stratul de grăsime specific animalelor din Siberia.

„Dacă reușim să recreăm mamutul, Yakutia este gata să îl găzduiască”, au transmis oamenii de știință.

Unele voci susțin că inițiativa este una excepțională, ce ar putea conduce la compensarea pentru dispariția speciei în urma cu 10.000-4.000 de ani. Alți cercetători spun că, din cauza schimbărilor climatice, este imposibil pentru astfel de specii să reușească să mai trăiască în zonă, potrivit romania.europalibera.org.

Oamenii de știință descoperă tot mai multe rămășițe ale unor astfel de animale, ca urmare a topirii stratului de gheață care acoperă 95% din Yakutia.

Ne puteți urmări și pe Google News