Teatrul Țăndărică pregătește cea de-a 11-a ediție a binecunoscutului Festival Internațional al Teatrului de Animație „Spectacole de colecție” care, începând din acest an, se va numi Festivalul Internațional al Teatrului Contemporan de Animație ImPuls.
După zece ani de experiență, timp în care peste 550 de spectacole, din 20 de țări invitate, s-au jucat pe scena Teatrului Țăndărică, pentru aproximativ 60.000 de spectactori, festivalul a trecut la o nouă etapă. Ediția din acest an a Festivalului Internațional al Teatrului Contemporan de Animație ImPuls, care se va desfășura în perioada 07-18 noiembrie, vine cu un nou concept, mai complex. Festivalul se redefinește acum, dupa 10 ani în care conținutul acestuia s-a diversificat și a evoluat constant, reușind să se adapteze cerințelor noii generații și, totodată, să se alinieze la tendințele actuale în teatrul vizual și de animație la nivel mondial.
„Până acum, în festival, am avut spectacole care au confirmat nivelul unor teatre şi proiecte independente, precum şi producţii «de generaţie nouă», pentru o nouă generaţie de spectatori. În prezent, ne aflăm într-un punct de cotitură pentru teatrul vizual autohton şi, fie că punem în scenă spectacole pentru copii, fie că ne adresăm unui public mai larg şi mai eterogen, ceea ce contează este autenticitatea şi curajul cu care venim în faţa spectatorilor. Ediția de anul acesta va aduce şi mai multe producţii inovatoare pe scenă şi, implicit, noi iubitori ai teatrului vizual şi de animaţie, în sălile de spectacole”, a declarat Călin Mocanu, anunţând că tema de anul acesta este „Teatrul pentru copii şi tineret faţă în faţă cu publicul său”.
Devenit deja un eveniment tradițional pe agenda culturală a Bucureștiului, ediția de anul acesta a Festivalului Internațional al Teatrului Contemporan de Animație ImPuls va cuprinde spectacole de teatru din țără și din străinătate, atât pentru copii, cât și pentru adulți, un spectacol de teatru radiofonic, expoziția „Călătoria lui Țăndărică”, ateliere, conferințe, dialoguri și discuții teatrale, lansări de carte, decernarea premiilor de excelență în animația românească, precum și o gală aniversară. Teatrul Țăndărică este un reper pentru teatrul de animație românesc. Fondat în 1945, cu o strategie repertorială consolidată în timp și un portofoliu de titluri din literatura românească și universală care nu mai au nevoie de nicio introducere (Pinocchio, Cenușăreasa, Capra cu trei iezi, Punguța cu doi bani, Păcală, Cei trei purceluși, Lampa lui Alladin, Motanul Încălțat etc), Teatrul Țăndărică urmărește, în permanență, să alinieze teatrul de animație și teatrul vizual din România la tendințele mondiale. Teatrul se implică, astfel, constant, în inițiative care au rolul de a promova și de a crește calitatea teatrului românesc vizual și de animație: programe pentru artiști debutanți, proiectul Studio Anima (unde se joacă adaptări libere după opere clasice: Faust, Candid, Play Shakespeare, Golem sau Galaxia Svejk) și deja consacratele festivaluri internaționale - Festivalul de vară „Teatru, stradă și copil" (ajuns la cea de-a patra ediție), respectiv Festivalul Internațional al Teatrului Contemporan de Animație.