Profesorii și angajații din Educație vor primi salariile în avans în luna august. Din 14 iulie, aceștia au început să primească salariile majorate, așa cum s-a convenit în urma grevei de amploare din lunile mai-iunie.
Profesorii și angajații din sistemul de învățământ vor primi salariile aferente lunii iulie cu 3 zile mai devreme, respectiv pe data de 11 august 2023, prevede un ordin publicat în Monitorul Oficial.
Angajații din educație își vor primi salariile cu trei zile în avans
Ordinul ministrului Finanțelor nr. 2.241 a fost emis pe data 21 iulie. Măsura a fost luată în contextul în care data de 15 august (Adormirea Maicii Domnului) este zi liberă legală. Personalul din învățământ va primi salariile pe data de 11 august.
Conform ordinului nr. 86 din 2005 al Ministerului de Finanțe, care stă la baza reglementării datelor din lună la care bugetarii își primesc salariile, angajații din Educație primesc regulat salariile pe data de 14 a fiecărei luni.
„c) în cazul ordonatorilor principali de credite și al instituțiilor publice din subordinea acestora pentru care data plății salariilor prevăzută în anexa la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 86/2005, cu modificările și completările ulterioare, este data de 14, respectiv 15, plata se efectuează în data de 11”, prevede ordinul publicat în Monitorul Oficial.
Din 14 iulie, personalul din Educație primește salarii majorate
Pe 14 iulie, angajații din Educație au primit salariile majorate, conform OUG nr. 57 din 2023. Aceste majorări vin ca urmare a grevei de amploare din perioada mai-iunie.
Conform Ordonanței de urgență nr 57/2023, Guvernul trebuie să crească salariile de bază cu 1.300 de lei brut din luna iunie pentru cadrele didactice și didactice auxiliare, respectiv cu 400 de lei brut pentru personalul nedidactic.
În egală măsură, ordonanța prevede că, de la 1 ianuarie, salariul debutantului va fi cât salariul mediu pe economie, precum și creșterea salarială de 50% rezultând din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă.
Sindicatele din Învățământ, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, au cerut ministrului Educației plata corectă a personalului nedidactic, potrivit ordonanței de urgență nr. 57/2023. Acestea au remarcat că „aplicația EduSal este cea care calculează greșit salariile colegilor noștri – personal nedidactic.”
De asemenea, reprezentanții angajaților din sistemul de învățământ i-au solicitat ministrului Muncii să trimită o adresă prin care să clarifice cum se calculează corect salariile majorate ale personalului nedidactic (paznici, mecanici, îngrijitori, fochiști), notează Edupedu.