Cadouri de aproape 70 de mii de euro. Deputata Marina Tauber, chemată să dea explicații

Sursa foto: FB//marinatauber

Republica Moldova. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat controlul averii deputatei fostului partid „Șor”, Marina Tauber. Ultima urmează să explice inspectorilor de integritate de unde provin cadourile generoase pe care le-a primit. Este vorba despre donații de aproximativ 70 de mii de euro.

Cadouri generoase pentru Marina Tauber

Inspectorii de integritate au inițiat, controlul averii Marinei Tauber, după ce au primit, în luna noiembrie curent, o sesizare. Cererea se referă la „donații în valoare de 43 000 de dolari și 26 000 de euro”, obținute pe parcursul anului fiscal 2023.

ANI i-a solicitat explicații deputatei, dar și dovezi privind proveniența banilor.

„Într-adevăr, eu am obținut pe parcursul anului 2023 cadouri, după cum urmează: 43 000 de dolari (cu ocazia sărbătorilor de iarnă); 13 000 de euro (cu ocazia zilei de naștere); 13 000 de euro (cu ocazia zilei internaționale a femeii – 8 Martie). Mi-au fost oferiți de persoane terțe de la care nu am solicitat dovada provenienței banilor sau documente privind disponibilitatea mijloacelor financiare în momentul primirii cadourilor”, susține Tauber.

Inspectorul de integritate a constatat că există „bănuiala rezonabilă de încălcare a regimului juridic al declarării averii şi intereselor personale”. Astfel, a decis inițierea unui control mai amplu.

Marina Tauber, cu distincție de la Putin/ Sursa foto: Facebook

Tauber, învinuită de falsificarea rapoartelor financiare

Tauber este acuzată de „falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic, acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat, dar și amestec în înfăptuirea justiției”.

La sfârșitul anului 2022, Departamentul Trezoreriei al Statelor Unite a impus sancțiuni, în baza Actului Magnitsky. Au fost vizate 21 de persoane implicate în acte de corupție și de organizare a acțiunilor de destabilizare, inclusiv Marina Tauber.

Un an mai târziu, deputata s-a pomenit și în black list-ul Uniunii Europene.

Tauber a primit o înaltă decorație rusească din partea lui Vladimir Putin. „Ordinul Prieteniei” i-a fost înmânat de președintele Dumei de Stat a Federației Ruse, Veaceslav Volodin, la Moscova.