Tragic. CADAVRUL unui MARE FOTBALIST a fost găsit. Doliu în sport

Autorităţile engleze au identificat corpul recuperat din avion, acesta fiind argentinianul Emiliano Sala, fotbalistul de 28 de ani, transferat de FC Nantes la Cardiff City.

Cadavrul aflat în epava avionului prăbuşit în Canalul Mânecii şi recuperat, miercuri seară, este al lui Emiliano Sala, fotbalist transferat recent la Cardiff City, au anunţat autorităţile britanice. În următoarele ore, trupul neînsufleţit al sportivului va fi dus familiei pentru a fi înmormântat, scrie Cancan.

Epava avionului în care se aflau fotbalistul argentinian Emiliano Sala şi pilotul David Ibbotson a fost găsită, duminică, pe fundul Canalului Mânecii.â Avionul de tip Piper Malibu, în care se afla fotbalistul argentinian Emiliano Sala, a fost dat dispărut, la 21 ianuarie, în timp ce se afla deasupra Canalului Mânecii, după ce a pierdut contactul cu controlorii de trafic.

Sala se întorcea la Cardiff, pentru a se alătura echipei la care fusese transferat, după o scurtă vizită la Nantes, unde a călătorit cu acelaşi aparat pentru a-şi lua la revedere de la foştii lui colegi.