Românii îşi pot urmări, din faţa calculatorului, dosarele de cadastru şi intabulare. Serviciul este gratuit şi funcţionează în aproape toată ţara. Excepţie fac judeţele Iaşi, Mureş şi Brăila şi municipiul Bucureşti.
Şi asta, printr-o simplă accesare a paginii de internet a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (www.ancpi.ro).
„Un click pe linkul «Urmărire cerere în eTerra - RGI» te conduce la o fereastră de unde poţi selecta judeţul şi oraşul în care se află Oficiul de cadastru unde a fost depus dosarul. Completezi apoi numărul de înregistrate al lucrării şi, printr-un simplu click pe «Caută» afli care este stadiul soluţionării dosarului tău“, ne-a explicat unul dintre specialiştii ANCPI.
„În primul rând, este bine ca oamenii să ştie că acest serviciu este gratuit. (…) Sistemul funcţionează în aproape toată ţara. Excepţie fac doar judeţele Iaşi, Mureş şi Brăila - unde există o serie de probleme tehnice - şi municipiul Bucureşti - unde vom introduce, în curând, un sistem separat de urmărire a dosarelor on-line“, a precizat directorul ANCPI.
Potrivit acestuia, sistemul a fost creat şi pentru faptul că, în ultima perioadă, au existat numeroase plângeri privind întârzieri în soluţionarea dosarelor. „În caz de întârziere, în mod normal, documentele trebuie să aibă pe nota de completare şi motivul întârzierii. Dacă nu există acest lucru, de acum, ori proprietarul, ori persoana autorizată la care a apelat pentru întocmirea şi depunerea dosarului au posibilitatea să se intereseze rapid de ce lucrarea nu a fost eliberată la termen şi, dacă, problema este din vina noastră, vom lua măsuri. Spre exemplu, îi vom returna taxa de urgenţă proprietarului“, a adăugat Tatu.