Cabinetul Tudose se reunește în a doua ședință la Palatul Victoria. VEZI ce decizii vor fi luate

Cabinetul Tudose se reunește în a doua ședință la Palatul Victoria. VEZI ce decizii vor fi luate

În a doua ședință, după învestire, Cabinetul Tudose va discuta un proiect de lege pentru modificarea ordonanţei 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România.

Potrivit site-ului oficial al Guvernului, printre proiectele de acte normative care ar putea fi incluse pe agenda şedinţei de Guvern de joi se mai numără un proiect de hotărâre privind desfiinţarea Spitalului de Boli Cronice Baia Sprie. 

Pe agenda şedinţei figurează şi un proiect de hotărâre privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Serviciului Român de Informaţii (SRI) a unui teren fără construcţii aflat în domeniul public al statului. Un alt proiect de hotărâre vizează trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor construcţii aflate în administrarea SRI, în vederea scoaterii din funcţiune şi desfiinţării acestora. 

Guvernul va dezbate joi şi un memorandum care vizează aprobarea ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, ale căror cheltuieli, inclusiv proiectele de investiţii publice prioritare, vor fi prezentate în Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2018 - 2020. 

Ne puteți urmări și pe Google News

În şedinţa Executivului va fi prezentată şi o notă privind actualizarea Planului Anual de Lucru al Guvernului (PALG) pentru semestrul II 2017. 

 Executivul ar putea emite un punct de vedere referitor la proiectul de lege privind aprobarea OUG 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.