Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > C. T. Popescu este tenace: Forțează ușile Spitalului și pe ale Evangheliilor!
C. T. Popescu este tenace: Forțează ușile Spitalului și pe ale Evangheliilor!

C. T. Popescu este tenace: Forțează ușile Spitalului și pe ale Evangheliilor!

Nuuu, nu ați înțeles voi, nu am zis că toți credincioșii sunteți vite, vite sunt doar ăia care văd vreun înțeles, vreun tâlc, în parabola Patriarhului Daniel, aceea cu prăbușirea comunismului la puțină vreme după ce, în octombrie 1989, a fost interzis pelerinajul la moaștele Sf. Dimitrie, explică de ultim moment Popescu. Mai adaugă tot el că „Se sare în sus că i-aș fi făcut „vite” pe credincioșii ortodocși. Vita e calul de bătaie, de altceva din ce-am scris nu se agață bodigarzii BOR, că frige.” Serios, Popescule, „frige”? Aici, Popescu își scoate coada din pantalon, ca să-și facă vânt cu ea, mimând că în nări îi vine parfum de lauri victorioși. Drept pentru care, eu voi urma mai jos unul dintre sfaturile din Proverbele 26:5: „Răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu se creadă înțelept!”

Așadar, ce „frige”, măi, prăpăditule? Nimic din ceea ce spui tu, Popescule, nu poate „frige” pe nimeni – te va frige doar pe tine, dar asta rămâne să descoperi singur-singurel, din momentul în care întunericul înghețat și nesfârșit-pustiu te va cuprinde – pentru că nimic din ceea spui tu nu are nici adâncime, nici limpezime, nici luciu și nici maluri până în care să se unduiască vreo idee cristalină. Ce spui tu este hău negru și gol.

Că tot îți plac ție ipotezele, Popescule! Avem o ipoteză, am stabilit-o recent, tu nu ești Vită, pentru că tu nu crezi și batjocorești ceea ce nu crezi, și astfel reușești să fii doar bou. Plecând de la această ipoteză, îți arăt încă o dată că ești în plus la cel mai ridicol mod, încercând să contrapui sărăcia argumentelor mecaniciste, de extracție materialist-dialectică precară, bogăției nesfârșite a celor metafizice. Tu vrei, Popescule, să pui pe picior de egalitate ostoiala adusă de scărpinatul în fund, cu fiorul dat de meditația celestă, crampa provocată de gazele care forțează ieșirea din intestin, cu tresărirea care însoțește Inspirația hărăzită și satisfacția sfincterului eliberat de presiunea cufurelii, cu beatitudinea generată de Revelația divină.

Tu nu ai cum să înțelegi Rostul, Pilda și Tâlcul, Popescule! Ce explicații provoci tu, atunci când ceri să ți se arate legătura dintre Dumnezeu și sfârșitul comunismului? Ca să înțelegi așa ceva, Popescule, mai mult, că să contrazici așa ceva, îți trebuie scule, Popescule. Iar tu, potrivit ipotezei stabilite nu ai, pentru că ești bou, nu crezi în sculele alea, doar Vitele de care râzi sunt cele care pricep, și care tresar la gândul că Nicolae și Elena Ceaușescu, dărâmătorii de biserici și prigonitorii „Pupătorilor de moaște”, s-au dus la întâlnirea cu sfinții Marx, Engels și Lenin, cântând „Hai la lupta cea mare!”, tocmai în ziua când creștinătatea sărbătorea nașterea Mântuitorului. Când zi mai potrivită, ca Antihristul să dea socoteală, se întreabă Vitele în taină, speriate de păcatul „judecării”.  Tu nu ai cum să vezi Determinarea, Popescule, tu nu poți vedea decât întâmplarea, coincidența. Pentru tine Semnele de care este plină Istoria, au tot atâta valoare cât evenimentul conținut în secvența în care dacă ți se umple gura cu salivă, o scuipi.

Bine încastrat în condiția ta de bou, precum Ana Pauker îl întreba pe țăranul care se închina, dacă l-a văzut vreodată pe Dumnezeu de se închină la El, iar țăranul i-a răspuns că nu L-a văzut, dar crede în El, dar că nici ei, Anei Pauker nu i-a văzut pi*da, însă crede că-i femeie, întrebi și tu, cu aerul că ai aplicat lovitura finală, imparabila: „Unde zice Iisus să te închini la moaște?”  Hait! Popescule, aici te-ai întrecut pe tine însuți, nu mai ești doar bou, ci mult mai mult, vezi tu ce, găsește tu ceva!!

Ți-a dat, Popescule, prin cap că mai întâi a fost Iisus, apoi sfinții și abia după, moaștele? Nu zice nicăieri Iisus, Popescule, să te închini la moaște, din simplul motiv că în vremea Mântuitorului nu exista încă niciun sfânt, Popescule, și atunci, de unde moaște? Sfinții urmau să vină, odată cu apariția Creștinismului, a Revelației că Iisus este Mesia. Primul sfânt a fost și primul martir al Creștinismului, Sfântul Ștefan, ucis cu pietre la anul 35, la cinci ani după ce Mântuitorul a Urcat la Tatăl, pentru că a mărturisit credința pe care o avea în Iisus. Moaștele sale se află de 1500 de ani în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura” din Roma, pentru că au descoperite târziu, pe la anul 500. Primele moaște la care s-au închinat creștinii au fost acelea ale Sf. Ignatie (m.104) și Sf. Policarp (m.166), pe care s-au zidit în secolul II primele biserici. Întrebarea ta este a unui Bulă, care nu înțelege de ce avioanele au apărut la ceva vreme după inventarea căruțelor și nu în același timp sau chiar mai înainte de apariția lor. Adică, a unui prost, Popescule!

Una peste alta, Popescule, în disputa dialectică-metafizică, dezbaterea este nedrept-inegală și spre ridicolul rușinos al ființei tale, pentru că tu, după cum spunea Petre Țuțea, nu ai scule! Iar fără scule cu care să poți opera dincolo de mulțimea evenimentelor din categoria cauzală „Bielă-manivelă”, tu nu poți extrage decât învățăminte de nivelul, „Dacă te lovește o piatră în cap, doare”. Chiar, Popescule, nu te doare?

Publicat in categoriile: Opinii, Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News