Bute îşi apără titlul

Pugilistul român Lucian Bute îşi va pune la bătaie mâine-dimineaţă, de la ora 5.00 (în direct la Pro TV), centura de campion mondial IBF la categoria supermijlocie (76,2 kilograme) în faţa columbianului Fulgencio Zuniga.

Meciul, care se va desfăşura la „Bell Centre”, din Montreal, este primul pentru Bute în 2009 şi al treilea în care îşi apără titlul pe care i l-a „furat” pe 19 octombrie 2007 lui Alejandro Berrio. După ce a dat jos cele aproape zece kilograme acumulate în vacanţa petrecută în România, gălăţeanul în vârstă de 29 de ani e hotărât să-şi păstreze palmaresul imaculat la profesionişti, care numără în prezent 23 de victorii, dintre care 18 prin KO. Fulgencio Zuniga, cel care de aproape o săptămână vorbeşte neîncetat despre bătaia pe care i-o va administra lui Bute, are 31 de ani şi este cu 10 centimetri mai scund decât românul. Fost campion mondial IBO la categoria supermijlocie, columbianul are 22 de victorii (19 prin KO), 3 înfrângeri şi un meci încheiat nedecis. Zuniga posedă un teribil croşeu de stânga, cu care l-a trimis la podea acum patru ani pe americanul Kelly Pavlik, cel mai bun „mijlociu” din lume în acest moment.   În cadrul galei de la Montreal se va bate, într- un meci de palmares, şi Dan Ion Ionuţ, alias Jo Jo Dan. Adversarul său va fi mexicanul Cesar Soriano, un „sac de box” care, în ultimele opt partide, a luat bătaie de şase ori!