Busu, cunoscutul prezentator al buletinului meteorologic de la Pro TV, a explicat că prognoza meteo se limitează la maxim patru zile și, chiar și în acest interval, aceasta poate suferi schimbări rapide, dat fiind contextul actual, care nu mai este așa cum era în trecut.
Totodată, Florin Busuioc și-a exprimat frustrarea pe unii colegi de breaslă pe care îi acuză că bagă spaima în rândul populației cu prognozele meteo pe care le prezintă.
Busu, supărat pe colegii de breaslă pentru informațiile pe care le dau
„M-am uitat pe la alte televiziuni și la un moment dat erau niște titluri „vine un frig cumplit”, e o prosteală fără margini. Între 4 și 12 grade e frig cumplit? Se băteau câmpii cu grație, vine ciclonul care aduce frig cumplit. Ce aveți, fraților? Mă, copilași, sunteți cu pământul la nervi, ce aveți?
Mai ușor cu panica asta, sunt rușii la graniță, sunt probleme în țară, nu mai băgați și voi panica în oameni, lăsați-i să stea liniștiți măcar din punctul ăsta de vedere, m-a enervat rău”, a declarat Busu, frustrat.
În continuare, ca o comparație, prezentatorul buletinului meteo a făcut referire la perioada din trecut când se făceau statistici în funcție de temperaturile înregistrate în fiecare lună a anilor precedenți, cu scopul de a ajuta oamenii să identifice sezonul ideal pentru agricultură sau alte activități relevante.
Prognoza meteo se face pe maximum patru zile
„Începând 1990 nu se mai poate face prognoză pe bază de statistică, ele au murit, înainte așa se făcea. Știai că vremea va fi cam la fel între lunile trecute, făceai o statistică pentru agricultură, zboruri.”, a mai spus Busu.
În plus, Florin Busuioc dezvăluie că este adesea contactat de prieteni pentru a obține informații despre vreme. În acest context, el recunoaște că prognoza meteo care se întinde pe câteva săptămâni este uneori precisă doar în proporție de 7%.
„Cum să nu? (n.r. a fost întrebat de multe ori despre vreme) Mișu Predescu, producător de film, dacă are filmare exterioară mă sună. Eu nu știu exact cum e acolo, îi spun pe zona respectivă 4 zile.
Vă spun ceva, un lucru pe care nu-l știe multă lume, tot ce este peste patru zile, prognoza de peste patru zile este valabilă 7% atât, nu se poate face prognoză pe mai mut de patru zile. În primăvara asta se schimbă vremea de la o oră la alta”, mai spune acesta.