Burtus merge mai departe! Cutremurătorul destin al unui câine căruia fostul stăpân i-a tăiat lăbuțele
- Dodo Romniceanu
- 12 aprilie 2015, 08:53
Povestea lui Brutus, un rottweiler în vârstă de doi ani, este de-a dreptul incredibilă în toate aspectele ei, bune și rele.
Ținut în ger de primul său stăpân pe când avea doar câteva luni, cățelul a suferit degerături teribile. I-au fost amputate toate cele patru lăbuțe și dus apoi în parcarea unui supermarket unde s-a încercat vinderea sa.
Un început de viață dramatic pentru orice ființă de pe acest pământ. Marea lui șansă a reprezentat-o asociația pentru protecția animalelor în grija căreia a ajuns și care s-a dat peste cap ca să adune 12.000 de dolari necesari pentru o operație și două perechi de proteze. Treptat, și-a recâștigat încrederea în oameni și a putut fi educat frumos cu ajutorul lecțiilor de dresaj.
Cea mai dificilă lecție este însă reînvățarea mersului pe patru lăbuțe. „Era obișnuit să sprijine pe cioturile rămase în urma amputărilor iar reînvățarea mersului necesită timp și răbdare”, a explicat Felix Duerr, profesor la Universitatea de medicină veterinară din Colorado.
Brutus a fost adoptat recent de un cuplu, Laura Aquilina și Charlie, care sunt foarte încântați de noul lor animal de companie. ”După tot ce a pătimit merită să aibă o viață frumoasă. Și în ciuda a tot, este un câine fericit. Nu se gândește decât la joacă”, spune Aquilina