Bursele internaţionale, în scădere

Bursele internaţionale, în scădere

Dacă ieri, după anunţul rezultatelor alegerilor din SUA, toate Bursele asiatice au înregistrat creşteri spectaculoase, atingând cele mai ridicate valori din ultima vreme, astăzi, situaţia nu mai este la fel de bună. Indicele japonez de referinţă Nikkei a scăzut cu 6,5 la sută, înregistrând cel mai mare declin zilnic din ultimele două săptămâni, anunţă Reuters.

Mai mult, indicele Topix, al tuturor acţiunilor cotate la bursa de la Tokyo, a coborât cu 6 la sută, întrucât investitorii au uitat repede de entuzismul declanşat de alegerea lui Barack Obama în funcţia de preşedinte al SUA.

De asemenea, acţiunile constructorilor auto au înregistrat pierderi puternice, precum Toyota Motor (-10,4% la sută) şi Isuzu Motors( 20,7 la sută). Profiturile celor două companii au scăzut puternic după criza mondială care a afectat consumul.

Toyota a anunţat, după închiderea şedinţei de tranzacţionare, că a redus previziunile privind profitul net în anul fiscal 2008-2009 de la 1,25 trilioane yeni la 550 miliarde yeni.

Deprecierea dolarului faţă de yen, combinată cu criza creditelor din Statele Unite şi turbulenţele de pe pieţele financiare au dus la scăderea vânzărilor producătorului japonez de automobile.

Pierderi şi pe piaţa americană

Indicii de pe Wall Street au scăzut ieri cu peste cinci la sută, declin record pentru prima zi de după alegerile prezidenţiale. De asemenea, indicele Dow Jones a pierdut 5,05 la sută, iar Standard & Poor's 500 5,27 la sută. Nasdaq a cedat 98,48 puncte, respectiv 5,53 la sută.

Cisco Systems, un barometru pentru sectorul tehnologic american, anunţa că declinul din Statele Unite se răspândeşte pe principalele pieţe din străinătate şi că veniturile grupului ar putea scădea cu până la 10 la sută în trimestrul al patrulea. Acţiunile Cisco au coborât cu peste şase la sută, în cadrul tranzacţiilor electronice de după închiderea şedinţei.

Probleme şi la Bursa românească

Bursa de Valori Bucureşti a deschis şedinta de tranzacţionare de astăzi în scădere, cele mai mari pierderi fiind înregistrate de acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare şi de titlurile companiilor energetice.

Astfel, indicele general al pieţei, BET-C, s-a depreciat cu 1,74 la sută, iar BET, indicele celor mai lichide zece titluri listate, cu 1,88 la sută. Indicele SIF-urilor s-a depreciat cu 3,23%.

De asemenea, BET-XT, indicele celor mai lichide 25 de titluri listate, a pierdut 2,17 la sută.

Citiţi şi "Bursele din Asia, la maximum"!

Ne puteți urmări și pe Google News