Bunătatea se va studia la facultate

Americanii au ajuns la concluzia că actele de bunătate pot fi „contagioase”

Gesturile mici de bunătate, precum ajutarea unui coleg de serviciu, grija faţă de un vecin în vârstă sau amabilitatea în trafic, vor fi studiate ştiinţific de Universitatea California din Los Angeles, care a lansat oficial, ieri, Institutul pentru Bunătate.

Acest entitate „va adopta o abordare interdisciplinară pentru înţelegerea bunătăţii, prin evoluţie, biologie, psihologie, economie, cultură şi sociologie”, a explicat universitatea americană într-un comunicat.

„Institutul de Bunătate încearcă să fie un antidot al contextului politic global actual, al violenţei şi al tensiunilor”, a declarat Darnell Hunt, decanul departamentului de ştiinţe sociale al UCLA. Studiile ştiinţifice au demonstrat că actele de bunătate au un impact pozitiv asupra sănătăţii fizice şi psihice şi că pot fi «contagioase»”.