Bulgarii ne-au bătut la corupţie

România nu mai este percepută ca fiind cea mai coruptă ţară din UE.

În topul Transparency International (TI) pe 2008, această poziţie îi revine Bulgariei, relatează Mediafax.

România a obţinut un scor de 3,8 puncte pe o scară de la 0 la 10, unde 10 reprezintă cel mai mic grad al corupţiei percepute. Diferenţa infimă faţă de anul trecut, de 0,1 puncte, nu a determinat urcarea în clasamentul Transparency International, aceasta fiind, mai degrabă, rezultatul eşecului autorităţilor de la Sofia de a combate corupţia şi crima organizată.

„Este ca şi când temperatura unui bolnav a scăzut de la 39,8 grade la 39,7, ceea ce este departe de optimul de sănătate al acestuia“, a declarat, ieri, directorul executiv al Transparency International România, Victor Alistar. Pentru îmbunătăţirea acestui indice, Transparency International recomandă Bucureştiului, printre altele, să aplice un standard unitar de cercetare şi sancţionare pentru toate cazurile de corupţie şi creşterea standardelor de integritate publică.

Indexul de percepţie a corupţiei va fi luat în considerare la redactarea rapoartelor din 2009 privind justiţia din România, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray. La nivel mondial, România s-a clasat pe locul 71 din cele 180 de ţări analizate. Cele mai puţin corupte ţări sunt Danemarca, Noua Zeelandă şi Suedia, aflate la egalitate, cu 9,3 puncte. La polul opus, cu 1 punct, se află Somalia, unde corupţia a fost catalogată de TI drept o „catastrofă umanitară permanentă“.