Bulgarii îi înlocuiesc pe ambasadorii care au colaborat cu securitatea comunistă

Bulgarii îi înlocuiesc pe ambasadorii care au colaborat cu securitatea comunistă

Guvernul bulgar a nominalizat 24 de noi ambasadori ai ţării, iar dacă vor fi aprobaţi şi de preşedintele Rosen Plevneliev, aceştia urmează să-i înlocuiască pe cei care au colaborat cu serviciile secrete comuniste, relatează Agerpres.

Candidatul pentru funcţia de ambasador al Bulgariei în România este Alexander Filipov. Diplomat de carieră, acesta a fost consilier pentru afaceri politice la Ambasada Bulgariei la Bucureşti, iar din mai 2011 a fost însărcinat cu afaceri, după ce ambasadorul Valentin Radomirski a fost convocat la Sofia, din cauza trecutului său de fost colaborator al serviciilor secrete comuniste. Guvernul a decis să-i propună preşedintelui Rosen Plevneliev noi ambasadori în Italia, Ungaria, Germania, Austria, Grecia, Olanda, Marea Britanie, Slovacia, Belgia, Serbia, Elveţia, Ucraina, Albania, Macedonia, Egipt, Bosnia şi Herţegovina, China, Kuweit, Africa de Sud, Yemen, Vatican, precum şi noi reprezentanţi la UE şi la ONU. Promisiune electorală

Înlocuirea ambasadorilor cu trecut securist a fost una dintre principalele promisiuni ale noului preşedinte bulgar Rosen Plevneliev în campania electorală. Decizia pentru aprobarea unor noi ambasadori a fost luată de guvern, la doar câteva ore după prima întrevedere oficială între Plevneliev şi premierul Boiko Borisov, care a avut loc azi dimineaţă. După întâlnirea cu Borisov, Plevneliev le-a declarat ziariştilor că procesul de înlocuire a diplomaţilor începe acum şi se va efectua în trei etape.

Comisia de investigare a dosarelor fostei securităţi a publicat, în luna decembrie 2010, o listă cu 190 de nume ale unor înalţi diplomaţi bulgari din perioada 1990-2010, care au fost angajaţi sau colaboratori ai serviciilor secrete comuniste. Potrivit comisiei, 35 dintre ambasadorii actuali, inclusiv 13 din cei 26 de ambasadori ai Bulgariei în statele membre UE, au colaborat cu fostele servicii comuniste. Premierul Boiko Borisov i-a trimis atunci preşedintelui Gheorghi Părvanov o scrisoare prin care îi propunea să semneze decretele de revocare a ambasadorilor colaboratori. Şeful statului a refuzat însă, pe motiv că diplomaţii deconspiraţi ca securişti nu reprezintă nicio problemă pentru Bulgaria, adăugând că se va opune categoric oricărei încercări de lustraţie şi de epurare politică.

La data de 1 mai 2011, Ministerul Afacerilor Externe de la Sofia i-a revocat pe ambasadorii care au colaborat cu fostele servicii comuniste.

Ne puteți urmări și pe Google News