Bulgaria va plăti unei companii ruse compensaţii de 600 de milioane de euro pentru anularea proiectului Belene

Bulgaria va plăti unei companii ruse compensaţii de 600 de milioane de euro pentru anularea proiectului Belene

Bulgaria a acceptat să plătească companiei ruse Atomstroyexport compensaţii de aproximativ 600 de milioane de euro (655 de milioane de dolari) pentru anularea proiectului centralei nucleare la Belene, pe Dunăre.

În iunie, Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris (ICA) a decis că Sofia trebuie să plătească compensaţii pentru echipamentul nuclear comandat de la Atomstroyexport înainte de a anula, în 2012, proiectul Belene, evaluat la 10 miliarde de euro.

Parlamentul Bulgariei a votat în favoarea acordării unui ajutor de stat pentru NEK, care va permite companiei să plătească compensaţiile către partea rusă, deşi încă este necesară aprobarea UE pentru ajutorul de stat, potrivit jurnal.md.

Conform acordului dintre NEK şi Atomstroyexport, dacă plata totală de 601,6 milioane de euro este efectuată până în 15 decembrie, compania rusă nu va mai solicita plata dobânzilor, în valoare de aproximativ 24 de milioane de euro.

După plata compensaţiei, Bulgaria se aşteaptă să obţină de la Atomstroyexport un reactor nuclear asamblat complet şi părţi dintr-un al doilea reactor. De asemenea autorităţile iau în considerare organizarea unei licitaţii pentru instalarea echipamentelor la Belene.

Ne puteți urmări și pe Google News