Bulevardul Iuliu Maniu, sub asediul atomizoarelor. Marea campanie de dezinfecție din Sectorul 6
- Andrei Calin
- 30 martie 2020, 17:43
În Sectorul 6 al Bucureștiului a început, luni, o campanie amplă de dezinfecție
În Sectorul 6 al Capitalei a început, luni, o uriașă campanie de dezinfecție. Zeci de lucrători ai Administrației Domeniului Public și Dezvoltare Urbană (APDPU), înarmați cu automizoare profesionale, au curățat trotuarele blocurilor, grădinile și spațiile verzi, folosind substanțe certificate, anunță b365.ro.
„Este o perioadă destul de grea pentru fiecare din noi, așa că îi rog pe toți cetățenii Sectorului 6 și nu numai să urmeze regulile autorităților competente. Noi suntem la datorie și lucrăm pe toate palierele pentru a-i ajuta pe membrii comunității noastre.
Campania de dezinfecție de azi vine în completarea tuturor celorlalte acțiunilor de combatere a efectelor de răspândire a noului coronavirus, pe care împreună cu echipa Sectorului 6 le-am demarat încă de la începutul acestui an. Îndemnul meu rămâne valabil. Voi stați acasă, noi muncim pentru voi!”, a declarat Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6, pentru sursa citată.