Social
Bugetul Educației, votat cu ”asterix”
Un deputat doljean a povestit, astăzi, într-o conferinţă de presă, cum au fost votate aproape 700 de amendamente ale bugetului Educaţiei pentru 2009, „cu asterix” (asterisc – n.r.), timp de patru ore, în cadrul Comisiei pentru Educaţie, Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor.
Asteriscul înseamnă că respectivele amendamente pot fi realizate, dacă ar exista fonduri în bugetul Ministerului Educaţiei.
Deputatul PNL Ionuţ Stroe a povestit uimit cum au decurs lucrările în cadrul comisiei din care şi el face parte, în timpul dezbaterilor pe marginea bugetului propus de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.
„Am avut 700 de amendamente. Primul discutat a aparţinut Ralucăi Turcan, de la PDL, care cerea nişte fonduri pentru o şcoală din colegiul ei. Eu am fost singurul care a votat împotriva respingerii acestui amendament. Următorul a fost tot cel al deputatei Turcan, într-o chestiune asemănătoare. Aici, alături de mine, a votat pentru menţinerea amendamentului şi domnul Anghel Stanciu, de la PSD, care a spus că e vorba totuşi de un vot consultativ al Comisiei şi că nu se cade ca tocmai noi să ne împotrivim investiţiilor în Educaţie. La al treilea amendament deja eram un grup de nouă care doreau aprobarea lui. Apoi partidele de la putere au cerut o pauză de consultări. După ce s-au întors din pauză, au venit cu o propunere foarte interesantă, cu o inovaţie: votul cu asterix”, a declarat, amuzat, deputatul.
Votul cu asterisc presupune că amendamentele astfel aprobate sunt „ceva ce ar putea fi susţinut, dacă ar exista bani la buget”, după cum explică Stroe.
„Următoarele amendamente au fost toate aprobate cu asterisc! Domnul preşedinte al comisiei supunea la vot amendamentele pronunţând de fiecare dată cuvântul asterisc, timp de patru ore. Nu am auzit de aşa ceva până acum, nu îmi dau seama ce fel de efecte juridice poate avea un astfel de vot”, a continuat Stroe.
Senatorul liberal Mario Oprea, care a făcut parte din comisia juridică a Senatului în mandatul trecut, susţine că nu a auzit să se fi votat vreodată în ultimii patru ani după această metodă.
„Eu am făcut parte şi din comisia pentru regulamentul Senatului şi al Camerei, şi din comisia juridică şi nu am auzit vreodată de asemenea voturi”, a declarat Oprea.