Salariul mediu al celor 1,39 de milioane de angajaţi din sectorul bugetar va creşte anul acesta cu 9,58%, în două etape, în lunile aprilie şi octombrie.
Sume mai mari vor primi angajaţii din învăţământ (o creştere de 12,37%), sănătate (11,3%) şi funcţionarii publici (10,25%). Alte majorări de salarii vor fi operate pentru personalul auxiliar judecătoresc (8,68%), magistraţi, poliţişti, funcţionarii publici din penitenciare şi militari (4,04%). Ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, la finalul şedinţei, că majorarea salarială în sănătate va fi operată tot în două etape, cu 7% în luna aprilie şi 5% în luna octombrie, la care se va adăuga şi plata unei prime de stabilitate în trimestrul II, calculată la salariul minim al fiecărei funcţii. Astfel, un medic primar va putea încasa între 1.300 şi 1.500 de lei, iar un medic specialist va primi între 1.200 şi 1.450 de lei. Pentru un medic rezident, prima va fi de până la 970 de lei.