Bugetarii cel mai bine plătiţi din România

Bugetarii cel mai bine plătiţi din România

Legea unică de salarizare este departe de a deveni realitate în condiţiile în care un membru CSM câştigă de 24 de ori mai mult decât un simplu funcţionar.

Salarii de bază mai mari, sporuri mai mici şi mai puţine, dar şi îngheţarea salariilor mari şi creşterea treptată a celor mici astfel încât raportul între ele să fie de 1 la 15, şi nu de 1 la 50, aşa cum se întâmplă acum. Toate aceste principii ar trebui să stea la baza legii unice de salarizare pentru bugetari, ale cărei prevederi ar aduce - susţin specialiştii - importante economii la bugetul de stat.

Deşi dezbaterile pe tema uniformizării salariilor datează de trei guvernări, discuţiile reluate, ieri, de reprezentanţii executivului cu sindicatele nu par să ducă la rezultate concrete. Asta, în ciuda faptului că legea unică de salarizare a fost una dintre condiţiile impuse de Fondul Monetar Internaţional pentru împrumutul „parafat” de România.

Între timp, membrii Consiliului Superior al Magistraturii continuă să ocupe primele locuri în „topul” celor mai bine plătiţi bugetari, cu peste 14.400 de lei pe lună, urmaţi de judecătorii Curţii Supreme, procurorii Parchetului General şi profesorii universitari, remuneraţi cu peste 11.000 de lei lunar - cu aproximativ 2.000 de lei mai mult decât preşedintele României, în buzunarele căruia intră, în fiecare lună, 9.555 de lei de la buget. La polul opus se situează func ţionarii publici aflaţi la început de carieră, cu doar 600 de lei pe lună. „E terminată România! Terminată!”

Ca de obicei, discuţiile purtate, ieri, între oficialii ministerelor care reprezintă principalele categorii bu getare şi sindicalişti au debutat cu nemulţumiri. Cea mai arzătoare dintre acestea: salarizarea parlamentarilor nu mai este luată în calcul la elaborarea proiectului de act normativ. La final, secretarul de stat în ministerul muncii, Valentin Mocanu, a tras şi concluziile: discuţiile vor fi decalate, aşa încât termenul la care legea să poată fi pusă în aplicare să fie 1 ianuarie 2010. „Mai mult decât o condiţie impusă de altcineva, este o obligaţie a statului român”, a punctat Mocanu importanţa elaborării acestei legi.

De cealaltă parte, sindicaliştii consideră însă că lucrurile vor fi tergiversate din nou, invocând faptul că premierul Emil Boc a schimbat termenul final al discuţiilor pentru sfârşitul acestui an, deşi, iniţial, proiectul de lege trebuia să fie gata până pe 30 aprilie.

„De fiecare dată, reprezentanţii sindicatelor şi cei ai executivului şi-au aruncat pisica dintr-o curte în alta. Ce e nou e că nu mai ţine. Dacă stăm să ne gândim, noua lege ar fi o modalitate de a scădea salariile”, este de părere analistul economic Ilie Şerbănescu.

El s-a arătat extrem de îngrijorat de modul în care România va rambursa cele 20 de miliarde de euro către instituţiile financiare internaţionale. „Scăderi de salarii, de pensii, creşteri de impozite. Asta e singura metodă prin care vom putea returna banii. E terminată România! Terminată!”, a conchis Şerbănescu.

VALORI MAXIME

Topul salariilor angajaţilor la stat Potrivit listelor prezentate, la discuţiile de ieri, de delegaţiile ministerelor, magistraţii sunt de departe cel mai bine plătiţi angajaţi din sistemul bugetar. Astfel, cel mai mare salariu plătit de la stat este cel al preşedintelui Curţii Constituţionale, care ajunge la 14.950 de lei lunar şi în care sunt incluse toate sporurile şi indemnizaţiile aferente profesiei. Pe locul al doilea în „top” sunt membrii Consiliului Superior al Magistraturii, cu 14.429 de lei pe lună, din care salariul brut este 7.005 lei - restul fiind sporuri şi indemnizaţii. Un judecător sau un procuror poate fi remunerat cu până la 7.971 de lei lunar, adică mai mult chiar decât un ministru al cabinetului Boc, plătit cu 7.643 de lei. Tot la categoria extrem de bine plătiţi se înscriu şi profesorii universitari cu peste 40 de ani de vechime, al căror salariu poate depăşi 11.618 lei pe lună. Salarii mari au şi diplomaţii. Un ambasador câştigă, în medie, 10.742 de lei. În comparaţie, preşedintele României are un salariu de bază de 9.555 de lei lunar şi nu primeşte sporuri, iar premierul - 8.817 lei.

Consultaţi lista completă cu salariile bugetarilor!

Ne puteți urmări și pe Google News