Buget 2017. Cine primeşte MAI MULŢI BANI şi CINE PIERDE. Guvernul îi dă mai puţini banii lui IOHANNIS şi taie de la serviciile speciale

Buget 2017. Cine primeşte MAI MULŢI BANI şi CINE PIERDE. Guvernul îi dă mai puţini banii lui IOHANNIS şi taie de la serviciile speciale

Proiectul de buget pentru 2017 elaborat de Guvernul condus de Sorin Grindeanu a redus fondurile alocate Preşedinţiei, dar şi unor sectoare precum Apărarea, Educaţia, Internele sau serviciile speciale, însă a majorat bugetele pentru asistenţă socială, Agricultură sau Transporturi, ultimele aproape exclusiv pe baza estimării absorbţiei de fonduri europene, arată proiectul de buget, publicat luni dimineaţă de Ministerul Finanţelor, transmite News.ro.

BUGETE MAI MICI PENTRU PREŞEDINŢIE ŞI PARLAMENT

Astfel, proiectul de buget, ce prevede un deficit bugetar de 2,99% din produsul intern brut (PIB), alocă pentru Administraţia Prezidenţială 46,3 milioane lei, cu 4% mai puţin faţă de 2016. Principalele scăderi sunt la cheltuielile de capital (investiţii), unde fondurile se reduc cu 40%.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis va avea la dispoziţie cu 1,9% mai puţini bani pentru deplasări, iar fondurile pentru protocol scad cu 15,6%.

Ne puteți urmări și pe Google News

Odată cu scăderea numărului de parlamentari s-au redus semnificativ şi bugetele celor două camere parlamentare. Astfel, bugetul Senatului se reduce în 2017 cu 16,8%, la 122,2 milioane lei, în timp ce Camera Deputaţilor are un buget de 266,5 milioane lei, cu 13% mai mic faţă de 2016.

Totuşi, noul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, primeşte un fond la dispoziţia sa de 205.000 lei, mai mare cu 17,8% faţă de cel din 2016, prevede proiectul de buget elaborat de Guvern.

SUME MAI MICI PENTRU APĂRARE ŞI INTERNE

Dintre ministere, cea mai mare scădere ca valoare este înregistrată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, super-ministerul condus de vicepremierul Sevil Shhaideh, cu un buget total de 7,1 miliarde lei, în scădere cu 14,5% faţă de nivelul din 2016. Totuşi, ministerul actual uneşte două ministere din guvernul precedent.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe are un buget de 763,7 milioane lei, mai mic cu 2,3%, în timp ce Ministerul Apărării Naţionale are alocat un buget de 11,02 miliarde lei, mai mic cu 2,2% şi echivalent cu 1,35% din produsul intern brut (PIB) estimat pentru acest an, deşi PSD s-a angajat să aloce 2% din PIB în acest an.

Banii pentru uniformele militarilor scad cu 17%, iar sumele destinate pieselor de schimb - cu 49%.

La Ministerul Afacerilor Interne, bugetul pentru 2017 este de 11,18 miliarde lei, în scădere cu 4,3% faţă de nivelul estimat pentru 2016, în condiţiile în care sumele pentru uniforme se reduc cu 6,5%.

Educaţia va primi 8,24 miliarde lei, cu 7,9% mai puţine fonduri decât în anul precedent. 

Alte ministere care primesc fonduri mai mici în 2017 sunt Ministerul Tineretului şi Sportului, (410,9 milioane lei, -9,2%), Ministerul Energiei (466,9 milioane lei, -31,1%, ca urmare a reducerii subvenţiilor cu 72%).

BANI MAI MULŢI PENTRU CHELTUIELI SOCIALE, AGRICULTURĂ ŞI TRANSPORTURI

La polul opus, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are cea mai mare creştere ca valoare a bugetului, la 17,3 miliarde lei, nivel cu 83,4% mai mare faţă de 2016, în principal ca urmare a efectuării în 2017 a unor plăţi din anii precedenţi şi recuperate în anul curent la buget. La acest capitol bugetar, cheltuielile sunt de 17 miliarde lei, mai mari cu 144,6% faţă de nivelul din 2016.

De asemenea, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale are cel mai mare buget, de 36,7 miliarde lei, în creştere cu 2,5% faţă de nivelul din 2016, în special ca urmare a majorării pensiilor şi unor alocaţii sociale.

Ministerul Transporturilor are unul dintre cele mai mari bugete, de 13,76 miliarde lei, în creştere cu 60,3% faţă de nivelul preliminat pentru 2016, însă nivelul fondurilor depind de absorţia de bani europeni, în condiţiile în care pentru proiecte cu finanţare fonduri UE sunt alocate 8,3 miliarde lei, cu 177% mai mult faţă de anul trecut.

De asemenea, Ministerul Finanţelor Publice are un buget de 3,46 miliarde lei, în creştere cu 2,8%, Ministerul Justiţiei - 3,15 miliarde lei (+3,3%), Ministerul Mediului - 491,2 miliarde lei (+23,3%), Ministerul Sănătăţii - 7,74 miliarde lei (+6%), Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale - 766,2 milioane lei (+51,2%), Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale - 610,3 milioane lei (+2.209% - fondurile europene cresc de 50 de ori), iar Ministerul Economiei - 302,2 milioane lei (+65,2%).

Guvernul a alocat bugete generoaase şi ministerelor nou-create: Ministerul Turismului (80 milioane lei, +63,6%), Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (778,3 milioane lei, +347%), Ministerul Cercetării şi Inovării (27,4 milioane lei +225%), Ministerul Apelor şi Pădurilor (17,6 milioane lei, +91,5%), Ministerul Pentru Relaţia cu Parlamentul (7,3 milioane lei, +18,3%) şi Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (19,2 milioane lei, +37,5%).

Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social, înfiinţat de guvernul Cioloş şi păstrqat de actualul guvern, cu o denuimire uşor modificată, are în 2017 un buget majorat cu 158%, la 11,7 milioane lei.

În schimb, guvernul a tăiat cu 7,9% bugetul Secretariatului General al Guvernului (SGG), la 838,6 milioane lei.

Cea mai mare scădere este la fondurile alocate pentru susţinerea cultelor, de şase ori, de la 120 milioane lei în 2016 la 20 milioane lei în 2017.

În schimb, fondul prim-ministrului, aflat la SGG, creşte cu 60%, la 500.000 lei, faţă de sumele avute la dispoziţie de foostul premier în 2016.

Bugetul din 2017 este afectat de cheltuielile mai mari cu datoria statului. Astfel, Ministerul Finanţelor are, la capitolul Acţiuni Generale, cheltuieli de 21,73 miliarde lei, în creştere cu 7,7% faţă de 2016, în condiţiile în care va plăti doar pentru dobânzi 10,97 miliarde lei în acest an, cu 16,6% mai mult faţă de 2016.

De asemenea, 7,05 miliarde lei reprezintă contribuţia României la bugetul UE, cu 6,1% mai mult faţă de 2016, iar 2,3 miliarde lei reprezintă rambursări de credite.

BANI MAI MULŢI PENTRU JUSTIŢIE, DAR MAI PUŢINI PENTRU ANI ŞI PROTECŢIA CONCURENŢEI

La capitolul cheltuieli cu Justiţia, fondurile cresc la Ministerul Public cu 18,5%, la 1,036 miliarde lei, în condiţiile în care cheltuielile de capital crescu cu 140%, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie primeşte 99,5 milioane lei (+21,3%), Curtea Constituţională - 19,7 milioane lei (+1,9%), iar Consiliul Legislativ - 8,7 milioane lei (+1,8%).

Consiliul Superior al Magistraturii are prevăzut un buget de 133,1 milioane lei, în creştere cu 17,5%.

De asemenea, Curtea de Conturi are un buget majortat cu 6,9%, la 253,7 milioane lei +6,9, iar Avocatul Poporului primeşte 15,16 milioane lei, în creştere cu 9,7%.

În schimb, Consiliul Concurenţei are alocat un buget de 2,84 milioane lei, în scădere cu 17,4% faţă de 2016, iar Agenţia Naţională de Integritate (ANI) - 21,7 milioane lei, cu 26% mai puţin.

BANI MAI PUŢINI LA SERVICII, CU EXCEPŢIA SRI

La serviciile speciale, singura instituţie cu bugetul mkenţinut este Serviciul Român de Informaţii, care primeşte 1,9 miliarde lei în 2017, cu 0,9% mai mult faţă de 2016.

În schimb, Serviciul de Informaţii Externe are un buget de 247,06 milioane lei, în scădere cu 10,6%, pe fondul reducerii la jumătate a cheltuielilor de capital, Serviciul de Protecţie şi Pază primeşte 156,5 milioane lei (-9,2%), iar Serviciul de Telecomunicaţii Speciale - 270,1 milioane lei (-8,1%).

GUVERNUL PLĂTEŞTE DATORIILE TVR

Dintre celelalte instituţii, principala modificare este la bugetul Societăţii Române de Televiziune (TVR), care primeşte 950 milioane lei, cu 662% mai mult faţă de 2016, când bugetul instituţiei a fost doar de 124,7 milioane lei.

Cea mai mare majorare este la plăţi efectuate în anii precedenţi şi achitate în acest an, capitol prin care se plătesc datoriile din anii trecuţi.

De asemenea, Societatea Română de Radiodifuziune are un buget de 383 milioane lei, aproape dublu (+98,6%) faţă de 2016.

Celelalte instituţii au bugete cu modificări mai puţin importante faţă de 2016: Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) - 15,85 milioane lei (+3,15%), Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) - 9,85 milioane lei (+3,2%), Academia Română - 386,4 milioane lei (+2,1%), ANSVSA - 693,8 milioane lei (+8,7%), Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Anticomunişti în perioada 1945-1989 - 2 milioane lei (-2,2%), Oficiul Naţional de Prevenire şi Combaterea Spălării Banilor - 14,8 milioane lei (+6,6%), Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS) - 10,2 milioane lei (+2,2%), Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminărrii - 5,3 milioane lei (-8,2%), Agerpres - 21,8 milioane lei (+7,2%), Institutul Cultural Român (ICR) - 36,45 milioane lei (+4,2%), Autoritatea Electorală Permanantă - 19,2 milioane lei (-7,7%), Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal - 4,58 milioane lei (-3,8%) Consiliul Economic şi Social - 7,88 milioane lei (+69,2%), Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor - 10,98 milioane lei (-0,8%), Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - 18,6 milioane lei (+3,1%), Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) - 18,8 milioane lei (+3,2%), Academia Oamenilor de Ştiinţă din România - 7,25 milioane lei (+1,2%) şi Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenţiei - 2,4 milioane lei (+141%).

Ministerul Sănătăţii - 7,74 miliarde lei +6%

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale - 766,2 milioane lei +51,2%

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale - 610,3 milioane lei +2.209% (fonduri europene de 50 de ori)

Ministerul Economiei - 302,2 milioane lei +65,2%