Budapesta. Manifestaţie pentru autonomia Ţinutului Secuiesc
- Ana-Maria Adamoae
- 3 septembrie 2012, 07:49
În jur de 300 de persoane au participat sâmbătă la o manifestaţie în faţa ambasadei României la Budapesta, cerând autonomia Ţinutlui Secuiesc, potrivit mediafax.ro.
De asemenea, manifestanţii s-au declarat împotriva "renaţionalizării" şcolilor conduse de biserici istorice maghiare în Transilvania. Astfel, demonstraţia a fost organizată în semn de protest faţă de decizia unei instanţe din România de "renaţionalizare" a Liceului "Miko Szekely" din Sfântu Gheorghe, şcoală ce a fost restituită Bisericii Reformate din Transilvania în 2002. În cursul protestului a fost realizat proiectul unei petiţii din partea Consiliului Naţional Secuiesc prin care partide din Ungaria şi personalităţi ale vieţii publice sunt îndemnate să susţină autonomia regională a Ţinutului Secuiesc, iar Guvernul României este îndemnat să restituie "proprietăţile confiscate abuziv".
La demonstraţie a luat parte şi Tamas Gaudi Nagy, un parlamentar din cadrul partidului Jobbik (extremă dreapta).
Ulterior, o rugăciune ecumenică a fost organizată de către episcopul catolic Laszlo Kiss-Rigo, episcopul reformat Gusztav Bolcskei şi episcopul luteran Tamas Fabinyi pentru Liceul "Miko Szekely", la Catedrala din Szeged. La ceremonie au participat Zsuzsanna Repas, adjuncta secretarului de stat însărcinat cu politica naţională, şi Ferenc Kalmar, vicepreşedintele KDNP (creştin-democraţi), din cadrul coaliţiei guvernamentale.
După ceremonia religioasă, Repas a declarat pentru MTI că Guvernul Ungariei este pregătit să ofere asistenţă juridică şi diplomatică "deplină" Bisericii Reformate din Transilvania şi celor afectaţi personal de această problemă.