Gică Hagi a fost inclus în top 10 cei mai buni decari din istoria Barcelonei, alături de jucători precum Leo Messi, Diego Maradona, Ronaldinho, Rivaldo, Luis Suárez, Romario, conform site-ului 90min.com.
Cei de la 90min.com au făcut un top al celor mai importanți fotbaliști care au purtat numărul 10 pentru catalani, iar "Regele" ocupă chiar poziția a 10-a.
Gică Hagi a petrecut două sezoane la Barcelona din iulie 1994 până în august 1996, perioadă în care a bifat 51 de partide, a marcat 11 goluri și a oferit cinci pase decisive.
Întrebat cum se simte după ce a văzut că a fost inclus în topul decarilor formației de pe Camp Nou, Gică Hagi a explicat: "Îţi spun sincer că de ieri, de când am văzut, parcă sunt alt om. O satisfacţie şi o împlinire fantastice! Orice jucător care s-a sacrificat pentru fotbal ar simți mândrie când ar vedea aşa ceva. În plus, la vârsta mea îmi cade tare bine. Iată că nu doar am trecut şi am fost şi pe la Barcelona, ci am şi făcut şi am lăsat ceva în istoria acestui club imens".
Pff, compania în care mă aflu e incredibilă. Incredibilă! Fotalişti care au scris istoria acestui sport, care au însemnat ceva imens şi la echipele de club, dar şi la naţionale!", a spus Gică Hagi. Chiar dacă a ocupat ultima poziție a topului, Gică Hagi a fost foarte încântat: "Sunt exact unde trebuie. Ce număr mi s-ar fi potrivit mie mai bine dacă nu 10? Chiar şi într-un top, parcă mi-a fost predestinat să fiu 10.", a mai zis "Regele", potrivit digisport.
Topul celor mai buni decari din istoria Barcelonei
1. Leo Messi 2. Laszlo Kubala 3. Ronaldinho 4. Luis Suarez Miramontes 5. Hristo Stoicikov 6. Rivaldo 7. Romario 8. Maradona 9. Evaristo 10. Hagi
Hagi a fost un fotbalist incredibil de talentat cu acel rol clasic de jucător avansat pentru Barcelona între 1994 și 1996, notează cei de la 90min.com