Victor Slav și-a găsit fericirea lângă Selina, o tânără pe care a cunoscut-o într-un club din București. Relația lor a devenit una cât se poate de serioasă, iar marea lor dorință este să devină părinți.
Victor Slav a crezut că și-a găsit liniștea lângă Bianca Drăgușanu, dar cei doi au ajuns la divorț foarte rapid. Motivul a fost chiar fostul iubit al blondinei, Cristea. Prezentatorul se iubește de mai bine de doi ani cu Selina, o fată simplă ce nu vrea să fie în luma reflectoarelor.
Cei doi au decis să locuiască împreună de o perioadă bună de timp și își doresc enorm să devină părinți. Victor Slav, în vârstă de 41 de ani, are și o fetiță, Sofia, din căsnicia cu Bianca Drăgușanu. Acesta a mărturisit că visează un nou copil cu iubita lui.
Victor Slav, din nou tătic?
”Nu am exclus niciodată acest lucru. Nu putem ști ce ne rezervă viitorul și nu mă hazardez să spun că nu voi face un lucru sau altul. Cred că viața trebuie să își urmeze cursul. Și nu exclud posibilitatea să fiu tată pentru a doua oară, însă nu mă gândesc la lucrul acesta”, a spus Victor Slav
Bat clopotele de nuntă?
Prezentatorul a declarat că oamenii care se iubesc cu adevărat ajung să se căsătorească și că nu și-a pierdut speranța.
Căsătoria este un act firesc între doi oameni care se iubesc. Eu sunt un familist. Cum am spus și mai sus, nu sunt adeptul programării, nici în ceea ce privește copiii și nici în privința căsniciei. Nu spun niciodată „niciodată.
Acesta o descrie pe noua iubită ca o persoană minunată care este alături de el în orice moment dificil.
Nu poți lăsa lucrurile la voia întâmplării, este important ca femeia de lângă tine să vadă că te interesează, că ești implicat în relație.Este o femeie care îmi oferă liniște, ceea ce îmi place cel mai mult la ea, mai ales în perioada asta grea pe care o traversăm cu toții.
Cred că, dincolo de atracția fizică, cele mai importante lucruri într-o relație sunt înțelegerea, sprijinul, empatia, și am găsit toate aceste lucruri lângă ea. Nu pot nega faptul că este și o femeie frumoasă, atentă, care înțelege anumite lucruri despre viață, potrivit Viva.