Bucureștiul riscă să piardă găzduirea lui EURO 2020

Oficialii forului european dau asigurări că merg, deocamdată, mai departe cu planul inițial de a organiza turneul final din această vară în douăsprezece orașe din douăsprezece țări diferite. Scenariul poate fi însă modificat pe ultima sută de metri.

Președintele UEFA, Aleksander Ceferin, spune răspicat că forul pe care îl conduce nu își dorește să aducă nicio modificare formatului Campionatului European. Slovenul în vârstă de 53 de ani afirmă, pe de altă parte, categoric că nu va accepta ca orașele, în care nu va putea fi permis accesul spectatorilor pe stadion, să mai găzduiască meciuri de la EURO 2020.

„Avem mai multe scenarii, dar unul pentru care garantez este acela că nu există opțiunea ca partidele de la Campionatul European să se desfășoare cu porțile închise” a declarat Ceferin, pe un ton optimist, la începutul acestei săptămâni.

Președintele UEFA a confirmat că se află în contact permanent cu Federația Română de Fotbal și cu toate celelalte federații naționale și că oricând pot surveni modificări de ultimă oră. „Nu luăm în calcul această variantă de a avea meciuri fără suporteri în tribune, iar fiecare oraș gazdă trebuie să dea asigurări că accesul fanilor va fi posibil” a repetat Ceferin.

Situația epidemiologică din România îi sperie pe cei de la UEFA

În condițiile în care situația epidemiologică din țara noastră s-a înrăutățit în ultima perioadă, iar în unele zone s-au înregistrat chiar creșteri substanțiale ale ratei de infectare, Bucureștiul riscă să piardă găzduirea celor patru confruntări de la turneul final.

Șeful UEFA l-a avertizat deja pe președintele FRF, Răzvan Burleanu, că mai are la dispoziție timp până în data de 7 aprilie să comunice dacă „Arena Națională” poate să primească spectatori în tribune.

„Scenariul ideal este acela ca turneul final să se desfășoare conform planului inițial, dar, dacă nu este posibil, atunci meciurile se vor disputa doar acolo unde sunt întrunite toate condițiile” a fost mesajul clar al lui Ceferin.

Deși Răzvan Burleanu a sperat că un prim test cu fani în tribunele fostului stadion „Lia Manoliu” ar putea fi realizat pentru duelul naționalei din preliminarii, cu Germania, autoritățile de la București s-au opus acestui plan. De teama răspândirii coronavirusului, oficialii guvernamentali au refuzat să își dea acordul, pentru moment, pentru deschiderea porților „Arenei Naționale”.