Bucureștiul, locul I la corupție. Urmează în top Maramureșul, Bacău și Caraș-Severin

Bucureștiul, locul I la corupție. Urmează în top Maramureșul, Bacău și Caraș-Severin

Societatea Academică Română a lansat astăzi o hartă a corupției locale în care Bucureștiul ocupă primul loc.

Societatea Academică Română a lansat astăzi o hartă a corupției locale în care Bucureștiul ocupă primul loc.. Astfel, Capitala are 4,71 condamnări la 10.000 de locuitori, la polul opus aflându-se judeţele Sălaj şi Mehedinţi.

Analiza a fost întocmită pe baza datelor obţinute de la Direcţia Naţională Anticorupţie, în perioada 2010 - 2014.

"Un lucru care nu este evident - uitaţi-vă la o comparaţie între pedepsele cu executare şi pedepsele cu suspendare, între două categorii de persoane: persoane cu funcţii importante şi persoane cu funcţii neimportante, primii nu sunt la risc atât de mare ca restul lumii, dovadă că ei iau totuşi mai mult pedepse cu suspendare decât pedepse cu executare faţă de simplii 'muritori'", a declarat preşedintele SAR, Alina Mungiu Pippidi.

Un alt aspect al corupţiei locale este ponderea mare a primarilor condamnaţi pentru corupţie. Astfel, între 2010 şi 2014 au fost condamnaţi definitiv 56 de primari şi 16 viceprimari.

"Cert este că avem oameni foarte corupţi ca primari, pe care lumea continuă să îi aleagă, pentru că oamenii nu au de ales. Am găsit o asociere semnificativă între numărul de condamnări DNA pe un judeţ şi participare la vot. Lumea nu se duce la vot sau se duce din ce în ce mai puţin la vot în judeţele corupte, pentru că percepe că nu are de ales. Aceiaşi oameni politici se prezintă din partea feluritelor partide şi percepţia este că sunt toţi la fel de corupţi", a arătat Pippidi, citată de Agerpres.