Bucureștiul instituțional - palate interbelice finalizate de comuniști. Recenta intrare în reabilitare a Palatului Victoria ne oferă șansa unei priviri în trecut.

Bucureștiul are multe palate, multe edificii. Cele mai multe sunt din Belle Epoque, urmate de cele interbelice și comuniste. Câteva cutremure mari și sistematizarea comunistă au arătat că marile palate n-au prea avut urmași pe măsură.

Bucureștiul instituțional interbelic

Dacă Regii Carol I și Ferdinand I își aduseseră contribuția la promovarea unui stil de inspirație franceză, referindu-ne aici la Palatul Cotroceni, apoi pe locul Caselor Golescu de la Biserica Kretzulescu pe Calea Victoriei al doilea Palat Regal (corpul principal din 1882 va lua foc în 1926), Palatul Cercului Militar, Palatul Ministerului Agriculturii, Palatul Sturdza (Ministerul de Externe), sediul Ministerului Lucrărilor Publice (azi Primăria Generală a Capitalei), actualul sediu al Primăriei Sector 1 (clădirea cu turn), Carol al II-lea și-a dorit construcții mari pe măsura României Mari pe care spera s-o conducă veșnic. Desigur, primii trei ani din domnia sa stau sub semnul Crizei Mondiale.

Belle Epoque urmată de stilul neo-românesc dar și funcționalist și art-deco

Duiliu Marcu, Petre Antonescu sunt susținătorii stilului instituțional și tradițional românesc în prima jumătate a secolului XX. Paul Gottereau a fost un specialist francez care a dezvoltat arhitectura Capitalei dar și a României în ceea ce numim Belle Epoque.

Totuși, din 1933 încolo, Bucureștiul începe să se umple de palate. Nicolae Iorga numea stilul „american” sau „aspectul cutiei de chibrituri”. Se referea la fațadele somptuoase, placate cu granit sau marmură, cu model  de decor în pătrate cu ferestre ce păreau de departe „cutii de chimbrituri”.

Pe locul Palatului Sturdza, în Piața Victoriei, dorea un palat pentru Ministerul de Externe. Duiliu Marcu a făcut proiectul actualului Palat Victoria. Lucrările vor demara dar plecarea sa de pe tron, războiul, bombardamentele din 1944 vor duce la reluarea proiectului de către comuniști în anii 50. Palatul va fi folosit ca sediu al Guvernului, Președinția Consiliului de Miniștri.

Bucureștiul marilor palate

Adăugând portalul coloanelor în partea de sud a Gării de Nord, Carol a dorit ca un călător să fie lovit în față de imaginea unui Palat CFR. Mai ales că grevele de la Grivița cam bătuseră palma regimului. Așa s-a născut faimosul Palat care azi găzduiește Ministerul Transporturilor. Ridicarea sa a fost întreruptă de război. În 1944, a supraviețuit miraculos dar zona Atelierelor, Gara, totul până la Basarab a fost făcut praf în aprilie 1944 de americani. Apoi în 25 august 1944 de naziști. Palatul a fost finalizat tot de comuniști.

Ministerul de Interne avea și el nevoie de un Palat. La fel și cel al Apărării și Școala Superioară de Război. Chiar și Palatul Regal trebuia reconstruit. Așa se face că lângă Ateneu și Hotelul Athenee Palace din 1914, s-a construit Palatul Ministerului de Interne. A fost terminat de comuniști care l-au transformat ulterior în sediul central al PCR, al Consiliului de Stat fiind numit și Palatul Republicii. Palatul Regal s-a terminat în 1937. Carol i-a construit pe Kisselef, surorii sale Elisabeta faimosul Palat Elisabeta, la o scară mai mică, cu mult mai mică decât Palatul Regal. Divorțase de Regele George al Greciei. A fost sora pe care Carol a adorat-o cel mai mult dintre surorile sale Maria și Ileana.

Carol II, adeptul palatelor mărețe

Carol al II-lea a mai dorit un sediu nou pentru Ministerul de Război, în zona Izvor și o Casă de Oaspeți. Așa au apărut actualul sediu al MApN și hotelul numit azi JW Marriott. Carol al II-lea dorea și o Casă a Națiunii, dar nu s-a decis cum să arate nici unde să fie. A făcut în schimb, în zona de intersecție Panduri-Viilor, actualul sediu al UNAP în 1938, inaugurat în februarie 1939.

Carol al II-lea a mai rămas în istorie printr-un „sat standard”. În aprilie 1930, satul Dioști a ars din temelii ca urmare a unui incendiu nesupravegheat. Autoproclamat Rege la 8 iunie 1930, Carol al II-lea a decis să refacă satul, sistematizat. Fiecare casă urma să aibă stil neoromânesc: tindă (prispă), un spațiu de bucătărie și trei camere minim. Dimitrie Gusti a proiectat aspectul caselor care aveau și foișor de lemn. În total, au fost 26 case-gospădărie. Ele aveau 4,5 sau 6 camere.

Ceaușescu face Casa Republicii

Casa Științei și Casa Republicii vor fi materializate de Nicolae Ceaușescu. A ales cel mai sigur și mai înalt loc al Capitalei, Dealul Arsenalului, cu botul său avansat Dealul Spirii. Acolo avusese loc bătălia din 13 septembrie 1848 dintre pompierii lui Zăgănescu și otomanii lui Kerim Pașa. El a dorit un spațiu monumental la fel precum Carol II. Acolo trebuiau să fie și Parlamentul și Guvernul și Președinția.

Așa se face Nicolae Ceaușescu a ales locul eroicei bătălii-simbol, ultima cu turcii de pe teritoriul României ca loc de construcție. Dealul Arsenalului era al Armatei iar el a fost șeful Direcției Politice Superioare a Armatei. Cartierul Uranus a fost ras pentru ca Bulevardul Victoria Socialismului (azi Libertății) să „descarce” de zeci de ori mai grandios în fața Palatului Republicii decât „descarcă” de secole faimoasa cale de acces din Roma în Piața Basilicii San Pietro.

Sursa foto: Arhivă