Scrie mărunt, cu litere uşor încovoiate, apăsate parcă la rându-le de greutatea nevăzută care şi-a făcut culcuş în sufletul de copilandru nevoit să înveţe buchea cărţii la flacăra palidă şi tremurăndă a unei lumânări. Îl cheamă Mario. Aşa îl strigă ai lui, neam din al lui Fraiuc, prin bătătura casei din Mica Indie.

 

Mica Indie din marele Bucureşti

Aşa este supranumit Cartierul 23 August din Bucureşti. Dacă nu ai fi trecut cu doar câteva minute în urmă, în goana maşinii, prin zona de blocuri din Republica, în care se simte aerul Regatului, n-ai crede nicidecum că te afli în Capitală, şi încă în plin secol XXI, ci mai degrabă într-un Ev Mediu înnămolit şi mirosind a sărăcie lucie. Aici îşi au sălaşul mai bine de 100 de familii, toate de etnie romă.

„Vreau să mi-l ştiu profesor”

„În anul 2018 copiii noștrii încă mai învață la lumina lumânării pentru că nu avem curent electric”. Aşa scrie în subsolul fotografiei, prezentate la expoziţia de ieri, de la Elite Art Gallery, organizată de asociaţia „E-romnja“. Mihaela, mama micuțului Mario, spune că a fost de multe ori la Primărie pentru a cere autorităților să facă ceva.

„Nu avem canalizare, gaze, ba nici lumină, alta decât ne-o dă Bunul Dumnezeu”, povesteşte printre sughiţuri de plâns. Puiul de om, despre care spune, cu obidă în glas, că s-a săturat să îl vadă cum învaţă chinuit la flacăra lumânării. „Îi place mult matematica şi tare aş vrea să mi-l ştiu profesor într-o bună zi!”, mai rosteşte abătută.