Bucureștenii ar putea aștepta mai mult timp la metrou. Mai multe garnituri au rămas fără serviciile de mentenanță

Metrou

Doar jumătate din garniturile de metrou vor avea asigurate serviciile de mentenanță, din cauză că Metrorex a acumulat datorii uriașe către compania care prestează aceste servicii. Bucureștenii ar putea aștepta mai mult timp în stațiile de metrou.

Compania franceză Alstom, care asigură mentenanţa metroului bucureştean, a anunțat că suspendă serviciile de mentenanţă a flotei de metrou începând de luni, având în vedere că Metrorex nu și-a achitat facturile restante. Datoriile se ridică la valori de peste 170 de milioane de lei la compania care face mentenanța trenurilor.

Prin urmare, de pe 11 iulie, compania nu va mai interveni preventiv la jumătate din trenuri și nici nu va mai repara problemele apărute la acestea.

Potrivit unui document mentenanța se va face astfel doar pentru 39 de trenuri, iar în flota Metrorex se află 82 de garnituri, potrivit digi24.

Bucureștenii trebuie să se aștepte la aglomerație mai mare în stații

Dacă nu vor avea asigurate serviciile de mentenanță, garniturile de metrou nu vor putea fi puse în circulație. Asta înseamnă un interval mai mare între trenuri și aglomerație în stații. În plus, Alstom a anunțat de asemenea că nu va mai curăța trenurile, activitatea de salubrizare fiind preluată de angajații regiei de stat.

Metrorex spune că își va plătit datoriile către Alstom la rectificarea bugetară. În pană de bani, șefii Metrorex au decis recent majorarea salariilor angajaților cu 7,5% din august.

„Pentru achitarea integrală a obligaţiilor de plată, Metrorex va solicita sumele necesare la următoarea rectificare bugetară.  Obiectivul principal este transportul călătorilor în condiţii de siguranţă, iar în acest sens, depunem toate eforturile pentru rezolvarea acestei situaţii”, a transmis compania în urmă cu ceva timp.

La sfârșitul lunii iunie, Alstom spunea că valoarea restanțelor acumulate de Metrorex se ridică la 33 de milioane de euro.

Președintele Alstom pe Europa, Gian Luca Erbacci, a declarat că a făcut toate demersurile amiabile în vederea recuperării sumelor datorate de Metrorex, iar în prezent două acţiuni sunt deschise la Tribunalul Bucureşti.