Brumaru, prins de vraja Prinţesei Repede-Repede

Poetul a scris poezia dintr-o „poveste pentru adulţi” cu personaje pitoreşti imaginate împreună cu Veronica D. Niculescu, pe care au intitulat-o „Basmul Prinţesei Repede-Repede”.

„A fost odată o prinţesă/, Repede Repede o chema/, Într un castel pustiu trăia/, Veşnic întinsă n catifea/ Sub baldachinul ce i l ţese/ Păianjenul zis Tra la la!”, cu aceste versuri începe poetul ieşean Emil Brumaru volumul „Basmul Prinţesei Repede-Repede”.

„Sunt ape care curg repede şi ape care curg lin. În ţara unde s a petrecut povestea Prinţesei Repede Repede, toate apele curgeau de o mie de ani atât de încet, încât doar adierea vîntului părea să le mişte la suprafaţă. (…)

O singură fiinţă din întreaga împărăţie îndepărtată mai făcea un singur lucru repede. Aceasta, nu e greu de ghicit, era Prinţesa Repede Repede”, aşa descrie personajul principal, prin proză de astă dată, coautorul volumului, Veronica D. Niculescu.

„Basmul Prinţesei Repede-Repede”, editat de curând de Polirom, este astfel o combinaţie între proza semnată de Veronica D. Niculescu şi versurile lui Emil Brumaru, cu ilustraţii haioase, color, de Mircia Dumitrescu.

De la Dealurile Singurătăţii la Văile Îndoielii

Basmul spune în 18 capitole povestea unei călătorii, peripeţiile din drumul  lui Pitic Bun, rege al izvoarelor din îndepărtata ţară a Franţiei, către Prinţesa Repede-Repede din Lentmania, peste şapte dealuri de poveste. Sunt descrise aventurile din călătoria năstruşnică, precum şi aşteptarea domniţei, nerăbdătoare şi dornică să-şi îmbrăţişeze iubitul.

Prietenii pe care îi întâlnim pe cale ai celor doi eroi sunt Ciupercuţ (verde, cu picior scurt), Căţeloiul (alb şi îndrăgostit), Smeagoliţa (un fel de monstruleţ verde), o elevă (cu şi fără fustiţă), Şaptecapete (un balaur blajin), Povestucul Dublu B sau BB (un fost hobbit decadent) sau Povestuca Dublu V sau W (colocatara lui BB din copacul ca o literă Y).

Traseul peripeţiilor trece prin felurite Dealuri ale Singurătăţii, Dorului, Jocului, Dragostei, Rodului,  Plictiselii, Răbdării, dar şi prin Văile Îndoielii.  Mai apar şi alte personaje pitoreşti - Păianjenul Tra-la-la, căpcăuni, zmei şi prinţi încremeniţi, felurite ceasuri, căpşuni, lalele, flori, copaci, peşti, izvoare, scrisorete şi scrisorete-ultrasecrete.   Spaţiul şi timpul sar coarda

Proiectul a început primăvara trecută: Emil Brumaru scria nişte versuri, iar prozatoarea Veronica Niculescu înnoda poveşti pe marginea lor.

„Poezia are scurtcircuite rapide, fluturii marmeladizează crinii, melcii abstrag bulionul din îngeri.  Firul acţiunii, schema construcţiei, a călătoriei, cu dealuri şi văi, le-a dat Veronica D. Niculescu. Spaţiul şi timpul sar coarda şi scot limba la noi, harnicii povestuci pitiţi în căsuţa din copac ca într-un adăpost afectuos, fabulos”, povesteşte Emil Brumaru.

„Scriam partea de proză, înnodam cozile limbajelor - cream structura, capitolele... Seara, când să răsuflu uşurată, domnul Brumaru mă descosea ce se va întâmpla mai departe, ca să ştie ce versuri va scrie dimineaţa. Ce-am de gând cu Căţeloiul, dar cu Piticul? Era mai nerăbdător ca Repede-Repede! Atunci îl exasperam cu dealuri după dealuri, reveniri, piruete, ca-n Lentmania prozei...”, completează Veronica D. Niculescu.

EXCLUSIV

Fragmente din „Basmul Prinţesei Repede-Repede”

A fost odată o prinţesă, Repede Repede o chema, Într-un castel pustiu trăia, Veşnic întinsă-n catifea Sub baldachinul ce il ţese Păianjenul zis Tra la la! Veneau balauri s-o peţească Şi cîrduri lungi de zmei urîţi Din ţara Marelui Nagîţ, Dar ea i primea făcînd fîţ fîţ Din coapsa i alb dumnezeiască, Le da cu tifla şi c un pîrţ, Şi chiar se transforma în broască Ca să i alunge de la uşe, Şi le turna în cap cenuşe, Apoi, mai dulce, în culcuşe, Se tolănea cu bile pline De muzici, fără de ruşine, Scoţînd ţîţucile n lumine Ca să i mîngîie sfîrcuri fine. Şi i apăsau, cu moi lăboanţe, Scotocitorii blînzi, pe clanţe, Să îi aducă n tărăboanţe Piticul Bun, rege în Franţe! Repede Repede l primea, Căci mirosea a pijama Purtat anume pentru ea La butonieră c o lalea Mov ce în taină şi o dorea… Şi de atunci ei au trăit Doar împreună, s au iubit Cum nici nu se mai povesteşte, Dînsa i făcea mîncări din peşte Şi umbla n iatac în pielea goală, Şi nu se mai ducea la şcoală De atît pupic şi zăpăceală…

„Sînt ape care curg repede şi ape care curg lin. În ţara unde s a petrecut povestea Prinţesei Repede Repede, toate apele curgeau de o mie de ani atît de încet, încît doar adierea vîntului părea să le mişte la suprafaţă. Peştii din străfun¬durile rîurilor înotau dînd din aripioare o dată la un an, iar păsările din copaci cîntau cele mai lente melodii. Norii înaintau pe cer cu viteza unui melc adormit, astfel că mişcarea lor o puteai vedea numai dacă închideai ochii şi îi deschideai peste cîteva minute, iar toate fiinţele din Lentmania exact asta făceau, şi de ar fi vrut, şi de n ar fi vrut. Fiindcă vieţuitoarele din această ţară făceau totul încet, foarte încet. Clipeau, mergeau, respirau fără nici o grabă, căci Graba dispăruse de mult din lumea lor. O singură fiinţă din întreaga împărăţie îndepărtată mai făcea un singur lucru repede. Aceasta, nu e greu de ghicit, era Prinţesa Repede Repede. Dar ceea ce făcea ea iute, închisă în iatac, departe de orice privire, era marea ei taină, aducătoare şi de dulci bucurii, dar şi de nemaipomenită tristeţe.

Întreaga poveste a prinţesei a fost spusă deja la început, pentru cei dornici să o afle degrabă. Căci, în lumea noastră, a oamenilor, cum încă mai sînt ape care curg iute, peşti răpitori care ţîşnesc precum săgeţile după pradă şi păsări meştere în vesele triluri săltăreţe, tot aşa mai există şi oameni care cunosc Graba şi trăiesc în ritmuri intense. Pentru toţi aceştia povestea fu deja spusă pe de a ntregul în treizeci şi şase de versuri, iar astfel ei o vor putea povesti mai departe.

Pentru cei care însă, ca şi în cazul locuitorilor din Lentmania, timpul poate sta n loc, iar nerăbdarea poate fi ţinută n frîu fără ca acest lucru să fie o povară, povestea se întinde, precum pînza ce nconjoară baldachinul prinţesei, în falduri largi şi de minunăţii pline.

De vă grăbiţi, consideraţi că ştiţi deja povestea întreagă. De nu, poftiţi de i cercetaţi mai atent voalurile şi Taina.

Secretul lui Repede Repede era păzit cu străşnicie de o vrajă străveche. Ce anume făcea prinţesa repede cînd se încuia în iatacul ei seara rămînea un mister pentru toată lumea. De multă vreme locuitorii obişnuiţi din Lentmania încetaseră să încerce să afle şi îşi vedeau liniştiţi de treburile lor, mai ales că fiecare dintre acestea dura mult, foarte mult... Se vorbea că, în acele clipe fermecate, degetele prinţesei se mişcau cu o viteză nemaivăzută şi nemaipomenită, iar acela ce ar fi văzut ar fi putut să fie în pericol de a orbi. Doar dacă el ar fi fost alesul prinţesei, ceva magic ar fi urmat să se petreacă, iar vraja rea ar fi fost spulberată.

Veneau dinspre toate hotarele împărăţiei fel şi fel de prinţi, zmei, chiar şi balauri, cu toţii mînaţi şi de curiozitate, dar şi de diferite dorinţe. Acela care ar fi văzut şi ar fi rezistat în castel pînă în zori ar fi avut şi mîna prinţesei – şi să nu uităm că era singura mînuţă din ţară care făcea repede repede, indiferent ce ar fi însemnat asta –, dar şi întregul regat. Cuceritorul ar fi fost încoronat, la şapte zile după ispravă, drept regele Repede Repede, căci taina prinţesei ar fi devenit de atunci şi a sa, iar eroul ar fi ajuns atotputernic în întreaga Lentmanie. Şi cine ştie cîte şi mai cîte s ar mai fi întîmplat...

Se căţărau îndrăzneţii încă de cu seară pe turnul castelului – căci la lumina zilei n ar fi cutezat nimeni –, căutînd să ajungă sus, la dormitorul prinţesei. Dar, vai, cum făceau fiece mişcare atît de încet, pe toţi îi prindeau zorii împietriţi undeva pe parcurs, agăţaţi de vreun crenel, de vreun pervaz sau de vreun burlan de argint, astfel că acum castelul era de jos pînă sus decorat cu fel şi fel de garguie de piatră, de fapt, prinţi şi zmei încremeniţi pe cînd încercau să afle taina.

Iar Prinţesa Repede Repede se închidea în continuare seară de seară în iatac, adesea alungînd chiar ea peţitorii, sătulă de toate aceste încercări fără noimă, dar sperînd în sufletul ei să apară cineva, cineva de departe, cu care să şi împartă secretul cel mare. Nimeni nu avea cum să ştie, dar, dincolo de hotarul de la Soare Apune, în ţara îndepărtată a Franţiei, unde încă mai existau Iuţeala şi Nerăbdarea şi Graba, Pitic Bun avea să pornească într o călătorie...” (copyright Editura Polirom)

Mircia Dumitrescu a ilustrat color personajele din volumul „Basmul Prinţesei Repede-Repede” POET IEŞEAN Cerşetorul de cafea a scris despre „Submarinul erotic”

• Emil Brumaru (n. 1939), unul dintre cei mai importanţi poeţi contemporani, a debutat în 1970 cu „Versuri”, volum premiat de Uniunea Scriitorilor din România. Alte volume publicate: „Detectivul Arthur” (1970), „Julien Ospitalierul” (1974), „Cântece naive” (1976), „Adio, Robinson Crusoe” (1978), „Dulapul îndrăgostit” (1980), „Ruina unui samovar” (1983), „Dintr-o scorbură de morcov” (1998), „Poeme alese 1959-1998” (2003), „Fluturii din pandişpan” (2003), „Poezii” (carte la borcan, 2003), „Cerşetorul de cafea” (2004), „Infernala comedie” (2005), „Opera poetică” (3 vol., 2005), „Submarinul erotic” (2005), „Cîntece de adolescent” (2007), „Ne logodim cu un inel din iarbă” (2008), „Povestea boiernaşului de ţară şi a fecioarei...” (2008).
• La Editura Polirom a publicat „Cerşetorul de cafea. Scrisori către Lucian Raicu” (2004), „Dumnezeu se uită la noi cu binoclul” (2006), „Opere I. Julien Ospitalierul” (2009) şi „Opere II. Submarinul erotic” (2009).
• Este laureat al Premiului naţional de poezie „Mihai Eminescu” (2001) pentru „Opera Omnia”. Poemele sale au fost incluse în antologii din România, Germania, Franţa, Anglia.

PROZATOARE SIBIANĂ

Traducătoare a lui Nabokov

• Veronica D. Niculescu (n. 1968) colaborează în prezent şi în paginile de cultură de la „Evenimentul zilei”.
• A început să lucreze în presă din 1996, fiind redactor şef al unui cotidian local şi apoi redactor şi colaborator la diferite publicaţii culturale şi edituri. În prezent, este colaborator al Suplimentului de cultură şi corespondent pe teme culturale la un cotidian central. A debutat în 2004, cu volumul de proză scurtă „Adeb” (Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România; ediţia a II-a, 2005), iar în 2008 a publicat volumul de proză „Orchestra portocalie”.
• Este prezentă în antologiile Proza.ro (2006), Sibiu/Hermannstadt în scrisori sentimentale (2007) şi în reviste precum Euphorion, Transilvania, Timpul şi Tiuk.
• Pentru Editura Polirom a tradus romanele „Ochiul” (2008), „Disperare” (2009) şi „Rege, damă, valet” (în curs de apariţie) de Vladimir Nabokov.