Sam Asghari, soțul lui Britney Spears, a negat că va contesta contractul prenupţial în procesul de divorț. Cei doi au decis să se despartă la doar 14 luni de când s-au căsătorit.
Sam Asghari a declarat că nu va contesta contractul prenupţial pe care îl are cu Britney Spears. Antrenorul de fitness a fost cel care a depus cererea de divorț la doar 14 luni de când s-a căsătorit cu celebra cântăreță. Asghari a recunoscut că este „ridicol” să ceară intimitate privind acest moment din viața lui, dar a solicitat presei să se poarte „amabil și grijuliu”.
„După şase ani de dragoste şi angajament unul faţă de celălalt, eu şi soţia mea am decis să ne încheiem călătoria împreună. Ne vom păstra dragostea şi respectul pe care îl avem unul pentru celălalt şi îi doresc tot ce e mai bun pentru ea întotdeauna”, a transmis Sam Asghari pe Instagram.
Documentele au fost depuse miercuri, 16 august, la un tribunal din Los Angeles. Antrenorul de fitness a invocat „diferenţe ireconciliabile” în cererea de divorţ. În plus, el a susținut că s-a separat de Britney Spears în urmă cu aproape trei săptămâni.
Britney Spears, bună de plată
În documentele depuse de Asghari (29 de ani) se precizează că acesta vrea să obțină sprijin financiar de la fosta sa soție, dar și să o pună pe aceasta să îi plătească avocații. Încă nu a fost stabilită valoarea bunurilor pe care fostul cuplu le deținea împreună și nici cea a lucrurilor pe care le au separat.
Un reprezentant al antrenorului de fitness a negat afirmațiile că Asghari ar fi amenințat-o pe Spears că va publica materiale jenante despre fosta sa soție în cazul în care nu se vor face concesii în contractul lor prenupţial. Cântăreața încă nu a vorbit public despre despărțire, iar singurul mesaj pe care l-a trimis, în ultimele două zile, a fost privind achiziționarea unui cal.
„Există multe afirmaţii potrivit cărora Sam Asghari contestă contractul prenupţial şi ameninţă că o va exploata pe fosta sa soţie cu videoclipuri. Cu toate acestea, toate aceste afirmaţii sunt false, deoarece nicio intenţie negativă nu a fost vreodată îndreptată către ea şi nici nu va fi vreodată. Sam a susţinut-o şi o va susţine întotdeauna”, a declarat reprezentantul lui Asghari, Brandon Cohen pentru The Hollywood Reporter.
Britney Spears și Sam Asghari, căsătorie de 14 luni
Cuplul s-a căsătorit în luna iunie anului 2022, iar ceremonia a avut loc în casa cântăreței din Thousand Oaks, California. La marele eveniment au participat o mulțime de vedete, printre care se numără Madonna, Selena Gomez, Drew Barrymore şi Paris Hilton. Spears și Asghari s-au întâlnit pe platourile de filmare ale unui videoclip în anul 2016.
Cei doi au avut o relație timp de mai mulți ani, perioadă în care Spears se afla sub tutela administrată de tatăl ei. Printre motivele invocate în actul de rupere a tutelei s-a numărat și căsătoria cu Asghari. Cuplul și-a anunțat logodna în septembrie 2021, când a devenit clar că ea va fi eliberată de sub tutela, care s-a încheiat la o lună distanță.
Căsătoria cu Spears a fost prima pentru Asghari, în vârstă de 29 de ani, și a treia pentru cântăreața, în vârstă de 41 de ani. Spears a mai fost căsătorită cu Kevin Federline, cu care are doi copii, Sean şi Jayden. Cei doi au divorțat în 2007, după trei ani de căsnicie. Ulterior, Spers s-a căsătorit cu prietenul din copilărie Jason Alexander în 2004, dar căsnicia a fost anulată după doar 55 de ore.