Un escroc român care a furat identităţi plasând feţe false de bancomate a fost arestat şi condamnat la cinci ani închisoare în Marea Britanie, după ce şi-a fotografiat fiul înconjurat de un maldăr de bancnote de 20 de lire sterline.
Cotidianul britanic „The Daily Mail“ scrie în ediţia sa de ieri că Adu Bunu, în vârstă de 34 de ani, era membrul unei bande de escroci care a făcut peste 1.000 de victime şi a furat aproape un milion de lire sterline. Bunu şi-a înconjurat băieţelul în vâstă de nouă luni cu o parte din banii pe care-i furase clonând carduri de credit, a făcut fotografii cu telefonul său mobil, după care a expediat fotografiile în România pentru a se lăuda cât de uşor este „să faci bani“ în Anglia. Articolul şi fotografiile menţionate au fost publicate de mai multe ziare din Marea Britanie şi sunt însoţite de critici dure din partea cititorilor, care se plâng de faptul că extinderea Uniunii Europene face imposibilă „deportarea“ unor astfel de indivizi. Procuratura britanică a arătat că Bunu a clonat mai bine de 2.000 de carduri extrăgând fonduri din peste 1.000 de conturi.
Oficial, Bunu se descria a fi „zugrav“ sau „decorator“, în căutarea unui loc de muncă de asemenea legal. Dar de fapt el a început imediat să se implice în activităţi ilegale alături de un complice român, Florin Palade, 33 de ani, actualmente dat în urmărire. Cei doi, care probabil au avut şi alţi complici, urmăreau cu precădere bancomatele neacoperite de sisteme publice sau private de supraveghere cu camere de luat vederi. Vecinii lui Bunu spun că acesta era mereu îmbrăcat în costume de lux, avea două autoturisme BMW noi, iar grădina casei pe care o închiriase era tot timpul plină cu sticle de şampanie.
În locuinţa lui Bunu, anchetatorii britanici au descoperit dovezi privind transferul către România a mii de lire sterline, aproape 4.000 de lire bani gheaţă şi un BMW nou-nouţ. În apartamentul complicelui s-au găsit, printre altele, un laptop cu datele a 1.172 de victime, opt feţe de bancomat false şi 2.000 de lire numerar.