Ideea unei circumnavigații cu „bricul” Mircea s-a născut, la ceas de taină, într-o cabină din pupa-tribord a legendarei noastre corăbii. Se întâmpla undeva în marș, între Novorossiysk și Sochi, pe coasta rusească a Mării Negre, prin iunie 2014. Nu mai știu exact cine a pus problema, da’ au fost doar trei oameni acolo: Contraamiralul de flotilă (r) Vergil Chițac – pe atunci rectorul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, acum senator, Comandorul Gabriel Moise – în acea vreme comandantul N.S. Mircea, în prezent șeful Divizionului „Nave Școală” din cadrul ANMB și sussemnatul.

O lună sau două mai târziu, la „Caru cu bere”, din Centrul Istoric al Capitalei i-am luat un interviu amiralului Chițac, publicat în Evenimentul zilei, în care era alcătuită, sumar, o rută de „voyage tour du monde”, schițată de amândoi pe itinerariul livresc al goeletei Speranța, în primă parte și, apoi, cu imaginația lăsată liberă.

Dintr-o dambla, o relitate aproape palpabilă

Au trecut cinci ani și scânteia de atunci a aprins o vâlvătaie. Generalul Nicolae Ciucă, șeful Statului Major al Apărării a ordonat și Viceamiralul Alexandru Mârșu, comandantul Forțelor Navale, a dispus pregătirea navei pentru antologicul voiaj în jurul lumii. S-a fixat și perioada: februarie 2021 – ianuarie 2022. Numai ruta a mai rămas de discutat și aprobat, în funcție de costuri, vreme – că e vorba de două emisfere cu anotimpuri diferite – și considerente politico-strategice. Un singur lucru este limpede, Mircea va înconjura globul și va traversa Ecuatorul. Dar pentru ca o circumnavigație să fie omologată ca fiind serioasă și completă, nava trebuie, neapărat, să dubleze măcar unul dintre cele trei capuri din emisfera australă: Capul Horn – sau traversarea strâmtorii Magellan, Capul Bunei Speranțe sau Wilson Promontory – punctul cel mai sudic al Australiei, din strîmtoarea Bass, care desparte continentul de Tasmania.

Pe ăsta eu l-am bifat acum 19 ani. Dar pe unde se va naviga încă nu s-a stabilit. La rugămintea, ludică, a comandorului Moise am imaginat eu – care cu siguranță voi fi la bord, cu aprobările de rigoare, alături de fotograful, scafandrul și ofițerul RTG Viorel Hanu, pe toată perioada marșului, dacă rămânem măcar la fel de sănătoși pe cât suntem acum – trei rute posibile. Fără hărți de navigație, fără nicio estimare a costurilor, fără considerente politice sau strategice, fără nimic. Doar ce am eu în cap. Că, bineînțeles va fi și o carte care se va scrie singură, din reportajele ce vor urma. Că, la urma-urmei, cine naiba pleacă între cer și apă, aproape un an de zile, dacă nu niște bolnavi de mare ca noi, marinarii. Dileală în toată regula.

Prima variantă mi se pare cea cu cea mai mare încărcătură emoțională, a doua este, mă rog, mai „strategică” și a treia e pe invers.

Ruta 1 „Pe urmele goeletei Speranța în Țara de foc și apoi Dumnezeu cu mila”

Constanța – Istanbul – Pireu – Port Said – Marsilia – Gibraltar – Las Palmas – Recife (Pernambuco) – Montevideo – Buenos Aires – Ushuaia – Punta Arenas (Magellan Strait) – Santiago de Chile și/sau Valparaiso – Papetee (Tahiti. Marș lung, da’ n-ai încotro, c-așa-i globu’ pământesc) – Wellington (New Zeeland) – Sidney – Hobart (Tasmania) – Perth (dacă se mai vrea o escală în Australia) – Jakarta (Tanjung Priok) –Singapore – Kuala Lumpur – Madras sau Calcutta – Colombo – Karachi –Geddah (Arabia Saudită – cu vizită la Mecca că-i la o oră jumate cu autocarul, da’ trebuie vize că-s ai dracu’ ciuhapii și nu te lasă să pui picioru’ nici pe cheu să nu le spurci pământu’ sfânt) și, apoi, prin Suez, acasă. 26-27 de escale.

Ruta 2 „Varianta de Nord”. Mai puțin ofertantă geografic dar nu de neluat în seamă ca vizite strategice

 Constanța – două-trei porturi în Mediterana, la alegere – Gibraltar – un port în sudul Angliei – un port în Irlanda (nici Belfast n-ar fi rău, că acolo s-a construit Titanicul) – două-trei porturi în America, la alegere – Havana – Puerto Rico – Kingston Town (Jamaica) –Balboa (Panama Chanell) – Los Angeles și/sau San Francisco – Honolulu – Vladivostok (aici e vorba de două marșuri care însumate sar de o lună și jumătate) – un port-două în Japonia – un port în Coreea – Shanghai – Macao și/sau Hong Kong (dacă se liniștesc „apele”) – Saigon (Ho chi Min) – Jakarta (să se treacă măcar Ecuatorul) – Singapore – Kuala Lumpur – Madras și/sau Calcutta – Colombo – Karachi – Geddah (Arabia Saudită) – Eilat (Israel, golful Aqaba) și acasă. 25-28 de escale, dar mai scurt ca număr de mile.

Ruta 3 „Din vest către est”

 Constanța – Suez – Eilat (Israel) – Geddah (Arabia Saudită) – Karachi – Bombay (Mumbai) – Goa (colonie portugheză încastrată în India) – Colombo – Kuala Lumpur – Singapore – Jakarta – Port Moresby (Papua-Noua Guinee) – Noumeea (Noua Caledonie) – Sidney – Auckland sau Wellington (New Zeeland) – Papetee – Galapagos (aici e vorba de un marș destul de lung și anevoios) – Buenaventura/Cali (Columbia) și/sau Callao (Peru) – Balboa (Panama Chanell) – Havana – Miami (sau alt port din USA) apoi unu-două porturi în Europa și acasă. Tot peste 20 de escale.

Atât m-a dus pe mine capul. Schimbul cadeților și a unei părți din echipaj –profesori, etc – poate fi făcut cu un charter, în oricare dintre variante, la Singapore.

Voi ce v-ați dori? Hai, că e simplu să visezi. Și frumos pe deasupra. Hai, să ne zburde oleacă imaginația…

Te-ar putea interesa și: