Un Brexit fără acord nu-l bărbierește pe Juncker

Un Brexit fără acord nu-l bărbierește pe Juncker

Președintele Comisiei Europene a primit-o iarăși la Bruxelles pe Therasa May, în încercarea de a debloca negocierile dosarului Brexit. După discuții „constructive”, soldate fără un avans decisiv, scenariu unui report al divorțului Marii Britanii de UE a fost evocat.

În timp ce președintele Consiliului European, Donald Tusk, publică la intervale regulate mesaje iritate pe Twitter, Jean-Claude Juncker pare să dea dovadă de infinită răbdare vizavi de Londra. La mai puțin de 40 de zile de la data oficială a Brexit-ului, președintele Comisiei Europene a primit-o, miercuri seara, pe Theresa May, într-o ambianță uimitor de destinsă, notează Le Figaro. Șeful executivului european purta un plasture pe obrazul stâng, explicând presei că s-a tăiat în timp ce se bărbierea. „Vă spun asta ca să nu credeți că doamna May mi-a provocat această rană”, a precizat Juncker.

Premierul britanic a venit la Bruxelles în speranța să obțină „modificări obligatorii” în acordul de divorț semnat cu UE dar respins de propriul parlament. Mai precis renegocierea „backstop-ului” des tinat evitării unei frontiere „dure” cu Irlanda de Nord și Republica Irlanda, și despre care liderii europeni au repetat că nu este renegociabil. Nimic nou însă după întâlnirea cu Juncker. „Cei doi lideri au convenit că discuțiile au fost constructive și au dorit continuarea opțiunilor într-un spirit pozitiv”, se arată într-un comunicat comun în care se preciza că May și Juncker vor relua discuțiile „înainte de sfârșitul lunii”. În acest interval, ei au promis să identifice „ ce garanții” ar putea fi aduse pentru a se asigura că „backstop” nu va fi decât temporar și ce „alte aranjamente” ar putea să-l înlocuiască pe viitor, notează și AFP. Nu este vorba de renegocierea acordului de divorț pe care May l-a negociat cu Bruxelles timp de un an și jumătate, ci mai degrabă de aducerea unor schimbări în declarația politică care va însoți Brexit-ul și care va trasa liniile relației pe care vor să o clădească ambele părți după divorț, și care ar putea face inutilă declanșarea unui „backstop”, dacă ea s-ar solda cu un ambițios parteneriat comercial.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Scenariul „no deal”, o opțiune credibilă

 

La mai puțin de o lună și jumătate de Brexit (29 martie), în condițiile în care posibilitatea unui divorț fără acord se prefigurează din ce în ce mai pregnant, scenariul unui eventual report al Brexit-ului se instalează la Bruxelles. „Dacă Marea Britanie nu pregătește opțiuni rezonabile în acest timp, este posibilă extinderea negocierilor. Ar fi mai bine decât un divorț fără acord”, a estimat miercuri Donald Tusk. Iar la începutul acestei săptămâni Juncker a pus pe masă această opțiune. „Nimeni în Europa nu se va opune”, a declarat Juncker.

„O extindere a negocierilor nu ar avea nici un sens decât dacă ar exista noutăți substanțiale”, a protestat Germania. „Dacă se pune această problemă, prima reacție a șefilor UE, care ar trebui să decidă în unanimitate, ar fi să spună: de ce? Cât timp? . Va trebui să verificăm impactul acestei eventuale prelungiri asupra ordinii instituționale și desfășurării alegerilor europene de la sfârșitul lunii mai”, a apreciat negociatorul UE pentru Brexit, Michel Barnier. O modalitate de a o invita pe May să reflecteze la această opțiune în timp ce premierul britanic dorește mai degrabă să agite riscul unui „no deal” pentru a-i plia pe „brexiteri”? Barnier a evocat subiectul la începutul săptămânii cu omologul său britanic Stephen Barclay, dar acesta din urmă i-a răspuns că guvernul britanic nu dorește reportarea Brexit-ului. În acest stadiu, liderii UE nu au discutat despre acest subiect împreună și chestiunea nu a fost abordată decât o singură dată la Bruxelles și de-o manieră tehnică de către diplomații europeni, focalizându-se pe pregătirile pentru un „no deal”.

„Un divorț fără acord este o opțiune credibilă. Toată lumea se teme de ea și toți vor s-o evite”, a declarat o sursă europeană.

 

Un acord revizuit, așteptat la vot în Parlament

 

Parlamentarii britanici ar putea să se pronunțe pe un acord revizuit pentru Brexit, săptămâna viitoare, a declarat ieri ministrul britanic de Finanțe, Philil Hammond, citat de Reuters. În cazul că Theresa May nu poate obține un acord Brexit aprobat de Parlament, ea nu va avea de ales decât să amâne Brexit-ul sau să semene haos în a cincea economie mondială, plecând din UE fără acord, în 29 martie. Întrebat ce se va întâmpla săptămâna viitoare, Hammond a declarat: „Ar putea fi posibilă readucerea votului în Camera Comunelor, dar aceasta va depinde de progresele realizate în cursul viitoarelor zile”.