Fostul mare campion de tenis Boris Becker va merge la închisoare pentru doi ani și jumătate. Marele tenismen german a fost condamnat, vineri, 29 aprilie, de o instanță din Marea Britanie pentru patru capete de acuzare. Fostul mare jucător de tenis german s-a stabilit în Regatul Unit din anul 2012, iar în 2017 a declarat falimentul. Cauza a fost un împrumut pe care nu a reușit să-l returneze, în valoare de 3 milioane de lire sterline, pentru achiziția unei proprietăți în Spania.
Fostul mare jucător de tenis german Boris Becker a fost condamnat vineri la doi ani şi jumătate de închisoare. Sentința a fost pronunțată de justiţia britanică pentru patru capete de acuzare legate de falimentul său personal, după cum informează AFP.
Fostul mare sportiv Boris Becker trăieşte în Marea Britanie din anul 2012 și a pretins că a colaborat cu administratorii însărcinaţi cu asigurarea bunurilor sale. El și-a oferit chiar și inelul de nuntă, acţionând conform sfaturilor primite de la experţi cu privire la faliment.
Boris Becker, în vârsta de 54 de ani, va fi astfel încarcerat după ce a fost găsit vinovat. El a fost acuzat, în special, că a încercat să ascundă suma de 2,5 milioane de lire sterline (3 milioane de euro la cursul actual) în active şi împrumuturi. A făcut acest lucru într-o încercare disperată de a nu-și plăti datoriile pe care le are.
Becker, care are în palmares şase titluri de Mare Şlem, a fost declarat în faliment în 21 iunie 2017 din cauza unui împrumut de 3 milioane de lire sterline (3,5 milioane de euro). El a făcut acest credit la banca privată Arbuthnot Latham şi nu a mai reușit să-l returneze. Boris Becker a luat banii pentru a achiziționa o proprietate la Mallorca (Spania). Fostul campion a fost acuzat că a ascuns bunuri în valoare de milioane de lire sterline, inclusiv două trofee cucerite la Wimbledon.
Acuzațiile pentru care a fost condamnat
El a fost găsit vinovat pentru patru capete de acuzare, conform Legii Insolvenţei, de juriul curţii Southwark Crown din Londra. Judecătorii au considerat că a încercat să înstrăineze o parte din proprietăţi, că nu și-a dezvăluit averea (două capete de acuzate) şi că a încercat să-și ascundă datoriile.
Sportivul german a vândut deja la licitaţie o serie dintre trofeele câştigate, pentru suma de 700.000 de lire (840.000 euro). Banii au fost folosiți pentru a-și achita o parte din datorii.
Acuzarea i-a reproşat că nu a declarat două proprietăţi în Germania, precum şi o cotă dintr-un apartament londonez. Mai mult, el a ascuns și un împrumut de 825.000 de euro.
În anul 2017, când a fost declarat falimentul său, datoriile lui Becker, care a câştigat 49 de titluri într-o carieră sportivă de 16 ani, erau estimate la 50 de milioane de lire sterline. Fostul mare jucător de tenis a contestat toate infracţiunile de care este acuzat.
Ion Țiriac, managerul lui Boris Becker
Jucătorul de tenis Boris Becker a fost manageriat de omul de afaceri român Ion Țiriac. Cu ajutorul acestuia, sportivul german a devenit unul dintre cei mai mari tenismeni din lume.
Boris Becker a câștigat 49 de titluri de simplu în întreaga carieră, dintre care șase de Grand Slam. El a fost lider mondial în circuitul ATP.
Ulterior, mulți ani după ce au încetat colaborarea, Boris Becker a recunoscut că ar fi fost unul dintre cei mai bogați sportivi lume dacă n-ar fi renunțat la Ion Țiriac. El a precizat că românul nu l-ar fi lăsat să intre în faliment și l-ar fi ajutat să-și gestioneze mult mai bine afacerile și averea.