Breaking News! Ruşii dau asaltul final al Kievului. Au început bombardamentele de noapte. E măcel în Ucraina. VIDEO

Breaking News! Ruşii dau asaltul final al Kievului. Au început bombardamentele de noapte. E măcel în Ucraina. VIDEO sursa foto: EVZ

Trupele rusești au înaintat cu aproximativ 5 kilometri spre centrul capitalei Kiev, în contextul în care noi explozii au loc în această seară. Imagini cu exploziile care au loc în Kiev sunt distribuite de presa din Ucraina.

Trupele din Rusia au avansat aproximativ 5 kilometri spre centrul orașului Kiev, în ultimele 24 de ore, susține un oficial american din domeniul apărării, citat de CNN. Astfel, militarii ruși se află la circa 25 de kilometri distanță de centrul orașului și este de așteptat ca un asalt foarte puternic să fie dat în această seară.

„Intrarea în orașul Kiev pare să rămână în continuare principalul lor obiectiv și ne așteptăm că vor dori să înainteze și să încerce să înconjoare orașul în zilele care urmează”, a mai spus sursa citată.

Potrivit acesteia, un alt obiectiv prioritar al rușilor rămâne ocuparea orașului Harkov, dar și preluarea orașului port Mariupol, din Ucraina.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Ocuparea Harkovului rămâne un obiectiv al rușilor, dar încearcă și să avanseze înspre orașul Mariupol, din sud. Nu au reușit să ocupe niciunul dintre aceste orașe până acum. Ei cred că dacă reușesc să ocupe Harkov și Mariupol, vor putea să controleze partea estică a Ucrainei”, a mai precizat sursa americană.

Atac cu rachete la Kiev și Harkov

În această seară au fost semnalate explozii puternice în Kiev, dar și în Harkov. Bombardamentele rusești devin tot mai intense și pun în pericol viețile civililor. De altfel, alarmele sună necontenit începând cu lăsarea serii, iar populația este îndemnată să se îndrepte spre adăposturi.

CNN a transmis că în apropierea capitalei Kiev s-au auzit, luni seara, noi explozii puternice. Au fost cele mai puternice explozii care s-au auzit în capitala Ucrainei, în contextul în care trupele rusești se află în apropierea orașului, înaintând spre centrul Kievului în ultimele ore.

Zeci de persoane au murit luni şi alte sute au fost rănite, într-un atac rusesc cu rachete împotriva cartierelor rezidenţiale din oraşul Harkov. Acesta este situat la 35 de kilometri distanţă de frontiera cu Rusia. Atacul a fost denunţat consilierul Ministerului ucrainean de Interne, Anton Gherascenko.

Ssursa foto: EPA/RUSSIAN DEFENCE MINISTRY PRESS SERVICE

Statele Unite monitorizează situația

Oficialii Statelor Unite nu au observat nici o acțiune specifică de când Vladimir Putin a anunțat că a pus în alertă ridicată forțele nucleare ale Rusiei, duminică. Aceștia au precizat că monitorizează situația cu atenție.

„Monitorizăm și urmărim situația cât de atent putem, având în vedere anunțul lui Putin de ieri. Nu cred că am văzut ceva specific ca urmare a anunțului. Suntem încrezători în capacitatea noastră de descurajare strategică”, a adăugat oficialul citat.