Noi detalii au apărut în dosarul fostului ministru al Finanțelor, Daniel Chițoiu, implicat în accidentul în urma căruia doi oameni, soț și soție, și-au pierdut viața.
Expertiza arată că fostul ministru al Finanțelor este vinovat de producerea accidentului. Rezultatul expertizei i-a fost trimis lui Daniel Chițoiu, dar și familiilor victimelor, și poate fi contestat, anunță Antena 3. Până acum, nicio parte din dosar nu a făcut-o.
Pe de altă parte, urmează să fie făcută și o expertiză medico-legală pentru cea de-a treia victimă, singura care a scăpat cu viață.
Reamintim că, pe 26 decembrie 2019, fostul ministru al finanțelor a intrat pe contrasens cu mașina în zona localității Zamfirești, județul Argeș, pe DN7, și a izbit un alt automobil. Șoferul acestuia, în vârstă de 82 ani, a murit pe loc, iar soția lui s-a stins la spital. A treia victimă a fost internată la Pitești și apoi transferată la un spital din Capitală, unde a rămas internată timp de două luni.
Daniel Chițoiu a fost internat la Secția de Reanimare a spitalului Floreasca din Capitală, prezentând un traumatism toracic.