Breaking News! Klaus Iohannis cutremură România. Anunţul incredibil făcut la graniţă. „Această catastrofă se va extinde!”

Sursa: Inquam

Președintele Klaus Iohannis a vizitat, sâmbătă după-amiaza, tabăra de refugiați de la Siret. Șeful statului i-a avut alături pe Lucian Bode, Bogdan Aurescu și Raed Arafat, și a primit explicații despre cum este organizat locul care primește refugiați din Ucraina. Iohannis a anunțat că această criză a refugiaților va crește alarmant.

Președintele Klaus Iohannis a vizitat, sâmbătă, tabăra pentru refugiați din Siret, județul Suceava. Este primul gest de acest gen pe care îl face liderul de la Cotroceni de la izbucnirea războiului din Ucraina. Refugiații de aici sunt cazați în zeci de corturi, încălzite. Alături de liderul președinte s-au aflat, Lucian Bode, ministrul de Interne, Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, și Raed Arafat, șeful DSU.

Klaus Iohannis a vizitat tabăra de la Siret, care găzduiește refugiați din Ucraina

Klaus Iohannis a spus că România este pregătită să-i primească pe oamenii care au fugit din calea războiului. Și pe termen mediu, dar și lung. „Oamenii care au fugit din calea războiului sunt disperați. Nu ei și-au dorit acest conflict. Noi le oferim tot ceea ce au nevoie. Suntem hotărâți să facem față, aici, în România, la această situație. Niciun ucrainean nu va fi refuzat pentru a intra în România. Suntem în discuții și cu vecinii din Republica Moldova pentru a-i ajuta pe refugiați. Credem că această catastrofă umanitară se va extinde. Va fi nevoie de multe ajutoare și aici, și în Ucraina.

Vom face la noi un hub, un centru de ajutor, și va colecta ajutoare din toată Europa, iar ajutoarele vor ajunge în Ucraina sau în Republica Moldova, dacă este nevoie. Împreună cu Guvernul lucrăm pentru a rezolva toate situațiile care apar. Atât cât va fi nevoie, atât vom face”, a declarat Klaus Iohannis în cadrul vizitei de la Siret.

Ce spune șeful de la Cotroceni despre un posibil conflict cu Rusia

Întrebat dacă România este amenințată de un posibil conflict cu Rusia, liderul statului a spus:

„Pornim de la scenariul în care acest conflict nu se va extinde. NATO și România nu vor fi implicate în conflict. Rolul nostru este cel pe care l-am descris. Ajutăm pe cei care sunt refugiați, ajutăm pe cei care rămân în Ucraina. Nu avem date care să arate că Moldova ar fi amenințată (n.r. - de Rusia).

Noi nu calculăm un scenariu în care România să fie implicată în conflict sau amenințată. Aici în România este țara noastră și aici rămânem. Sunt trupe din SUA, Franța, Belgia, Germania, Italia, la baza de la Mihail Kogâlniceanu. Și se discută și despre trimiterea altor militari. Noi ne apărăm, dacă va fi nevoie, nu ne implicăm în conflict”, a mai spus Klaus Iohannis. Liderul statului va merge mâine la baza de la Mihail Kogâlniceanu pentru a-i saluta pe militarii care stau în alertă în această perioadă tulbure.