Breaking News. Încă două noi cazuri de coronavirus în România
- Magda Spiridon
- 28 februarie 2020, 14:48
Anuntul a fost făcut de către Ministerul Sănătății. Alți doi pacienți au fost confirmați cu coronavirus, vineri, la Timișoara.
Potrovit lui Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara ”este un test pozitiv din Maramureș și unul din Timișoara”. În cazul de la Timișoara nu e vorba de pacienta internată joi, care venise de la Veneția. Aceasta a fost confirmată doar cu gripă sezonieră.
Cu coronavirus a fost confirmată o altă pacientă care a revenit în oraș din Bergamo. Aceasta are 38 de ani și s-a prezentat noaptea trecută la spital, spunând că tușește dar nu are febră. Ea nu a fost reținută la spital, ci a fost lăsată acasă, în autoizolare. Acum, după confrimarea diagnostiocului, femeia va fi preluată de izoleta SMURD și va fi internată în careantină la Spitalul ”Victor Babeș”.
Potrivit Corneliei Bubatu, purtătoarea de cuvânt a DSP Timiș, ”ancheta epidemiologică în cazul pacinetei este în desfășurare”.
”Direcția de Sănătate Publică Timiș a luat la cunoștință astăzi, 28 februarie, în jurul orei 14.00, de pozitivarea testului pentru COVID 19 efectuat de către Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara unei persoane de 38 ani, sex feminin, care a vizitat localitatea San Giovanni Bianco, la 30 km de Bergamo, în perioada 19 – 20 februarie.
Din informațiile noastre, începând cu data de 25 februarie persoana în cauză a prezentat subfebrilități și tuse rară iar în 27 februarie s-a prezentat în Ambulatoriul Spitalului de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timisoara. A fost consultată și i s-a făcut testul pentru gripa sezoniera, care a ieșit negativ. Totodată, i s-au recoltat probe pentru testarea COVID-19, având în vedere istoricul de călătorie relativ recent în Italia, ulterior fiind lăsată la domiciliu.
Astăzi, 28 februarie, au fost prelucrate probele pentru testarea COVID-19 și rezultatul a fost pozitiv. Direcția de Sănătate Publică Timiș a anunțat Servicul 112 în vederea transportului persoanei în cauză în condiții de siguranță la Spitalul de Boli Infecțioase. Din primele informații obținute de la pacientă, aceasta locuiește singură.
Prin personalul de specialitate, Direcția de Sănătate Publică Timiș a demarat de urgență ancheta epidemiologică, deplasându-se la Spitalul de Boli Infecțioase pentru a obține primele informații în vederea stabilirii contacților. Ancheta se află în desfățurare”, aui transmis reprezentanții DSP Timiș.
Cealaltă persoană este în Maramureș, la Timișoara fiind transmise doar probele biologice în vederea testării.