Simona Halep (locul 4 WTA) a anunțat, astăzi, că a rupt colaborarea cu Daniel Dobre, antrenorul sub îndrumarea căruia a cucerit titlul de Mare Șlem de la Wimbledon, în această vară.
Constănțeanca a renunțat la serviciile lui Daniel Dobre, după ce australianul Darren Cahill a acceptat să revină în echipa Simonei, în toamnă. 2019 a fost un an de excepție al lui Dobre lângă Halep, iar din colaborarea celor doi a rezultat titlul de Mare Șlem de la All England Club. Decizia sportivei pare a fi surprinzătoare, după ce, în mai multe rânduri, sportiva a spus că revenirea lui Darrel Cahill nu va duce la îndepartarea lui Daniel Dobre din „Team Halep”.
„Daniel, vreau să-ți mulțumesc pentru tot ceea ce ai făcut pentru mine în acest an. (De fapt, pentru acești mulți ani în care ai fost alături de mine). Pentru munca ta, pentru răbdare și pentru că ai crezut în mine. Încetăm colaborarea noastră cu trofeul de la Wimbledon și o prietenie grozavă... nu puteam cere mai mult! Îți doresc numai bine și, cine știe, viitorul poate avea un nou capitol pentru noi doi”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook a Simonei Halep.
„Din punctul meu de vedere, Darren Cahill este cel mai bun antrenor din lume. O spun foarte lejer și foarte deschis. M-a ajutat enorm, în special pe partea emoțională, mi-a dat multă încredere. Dar și pe partea de tenis, tot timpul a știut când să-mi spună ceva.
Antrenorul meu de acum, Daniel Dobre, este și va fi în continuare alături de mine. Îl știu de foarte mulți ani și tot timpul când am simțit nevoia să mă antrenez alături de un antrenor român am apelat la el. M-a ajutat enorm și este bucuros că Darren va reveni alături de noi de la anul”, spunea Halep înainte de Turneul Campioanelor, într-un interviu acordat lui Cătălin Măruță.