Anunț de ultimă oră al șefului Cancelariei primului-ministru, Ionel Dancă, despre creșterea salariului minim pe economie.
Guvernul Orban și-a propus să mărească salariul minim până la sfârșitul lunii noiembrie! Data nu este aleasă întâmplător, pe 24 noiembrie fiind programat turul 2 al alegerilor prezidențiale!
„Astăzi, prim-ministrul Ludovic Orban a avut o ședință cu ministrul Finanțelor și ministrul Muncii pentru a fi analizată creșterea salariului minim. A fost evaluată propunerea vechiului Guvern și s-au făcut analize asupra impactului pe care această măsură va afecta mediul economic”, a anunțat Ionel Dancă.
În continuare, șeful Cancelariei premierului a anunțat care sunt direcțiile de analiză: „Principalele direcții pentru creșterea salariului minim în 2020 vor avea în considerare o serie de factori economici. În această analiză se va ține cont de creșterea economică pe anul în curs, de inflație și mai ales impactul economic pe care îl va avea, dar și a modului în care va influența piața forței de muncă. O decizie va fi luată după consultarea partenerilor sociali, a patronatelor, a sindicatelor, iar obiectivul guvernului Orban este ca această măsură să fie pusă în dezbaterea publică și adoptată până la sfârșitul lunii noiembrie”.
Totuși, timpul prea scurt rămas la dispoziție face puțin probabilă adoptarea acestei legi luna aceasta. Cel mai probabil, creșterea salarială va fi anunțată în decembrie, cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2020.