Alegeri locale 2020. Suspendarea cursurilor în școlile în care se organizează secții de vot a fost cel mai dezbătut subiect dinaintea alegerilor locale.
Părinții și organizațiile de elevi au somat Ministerul Educației, în nenumărate rânduri, să explice clar cum se vor desfășura cursurile, mai ales că s-a vehiculat ideea că școlile vor fi închise după alegeri. Prezentă la vot, ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a oferit ltimele informații legate de situația școlilor.
„Am votat cu foarte multă încredere să avem un nou București. La momentul acesta am emis un ordin de ministru, prin care, începând cu data de 30 septembrie vom relua cursurile în scenariile pe care comitetele județene pentru situații de urgență. Deci nu e vorba că se închid școlile după alegeri! Din contră, există cadru legal de reluare a cursurilor începând cu 30 septembrie. Azi e o zi despre noi, pentru noi, o zi în care trebuie să ieșim la vot", a declarat ministrul Educației, Monica Anisie.
Anisie a venit la vot însoţită de candidatul susţinut de PNL şi USR PLUS la Primăria Sectorului 2, Radu Mihaiu.
Alegeri locale 2020. Situația școlilor în care sunt secții de votare
Școlile aflate în scenariul verde, în incinta cărora se organizează secții de votare, și-au suspendat cursurile față în față în perioada 25-29 septembrie, printr-un ordin emis de ministrul Educației, Monica Anisie. Documentul arată că elevii de la aceste școli vor face cursuri online în această perioadă. Cursurile în format fizic vor fi reluate pe 30 septembrie.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat miercuri, 23 septembrie, Hotărârea numărul 46 privind suspendarea activităților didactice în unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru alegerile locale din anul 2020.
Astfel, CNSU a decis ca activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice în cadrul unităților de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, stabilite conform Registrului secțiilor de votare administrat de Autoritatea Electorală Permanentă, să se suspende începând cu data de 25.09.2020 până la data de 29.09.2020 inclusiv.
Activitățile didactice pentru aceste unități școlare vor fi desfășurate în sistem on-line, conform metodologiilor specifice aprobate la nivelul Ministerul Educației și Cercetării.