Selecţionata de fotbal a României - sau ce a mai rămas din ea după demisia antrenorului Răzvan Lucescu şi abandonul vedetelor - a cedat, în această dimineaţă, cu scorul de 0-1, pe arena "Pacaembu" din Sao Paulo, o partidă amicală de prestigiu, cu reprezentativa Braziliei, cvintuplă campioană mondială.
Pentru sud-americani partida a avut o mare încărcătură emoţională, magnificul atacant Ronaldo evoluând pentru ultima oară în tricoul "Seleção". Ajuns la 34 de ani şi cu mult prea multe kilograme, "Il Fenomeno" a făcut spectacol în sfertul de oră pe care l-a jucat împotriva României, irosind trei mari ocazii de gol. Tabăra tricoloră, care se confruntă cu "dezertări" în masă, a primit un singur gol, venit din bocancul lui Fred, la mijlocul primei reprize. Totuşi, Torje şi compania au simţit pe pielea lor forţa brazilienilor, care au făcut ce au vrut în faţa unei defensive imature a României.
Naţionala României, care este condusă de Emil Săndoi şi Ştefan Iovan, cu o echipă formată, în principal, din jucători care evoluează în campionatul intern, cea mai importantă excepţie fiind prezenţa lui Ciprian Marica, a fost dominată la toate capitolele de Brazilia, eşecul fiind mult mai clar decât arată scorul. Singurele momente în care tricolorii au pus probleme au fost şuturile de la mare distanţă ale lui Mureşan (care a lovit bara transversală dintr-o lovitură liberă în prima repriză) şi Torje (execuţie parată de portarul gazdelor în finalul meciului).
De cealaltă parte, brazilienii, care l-au avut în teren pe Ronaldo, au făcut spectacol. Doar pentru Ronaldo, jucătorii gazdelor au creat trei şanse clare de gol, toate irosite de fostul superstar. Cel mai bun om al gazdelor a fost Neymar - atacantul formaţiei Santos -, care i-a întors pe toate părţile pe Gardoş, Râpă, Papp şi Latovlevic. Singura evoluţie de remarcat din echipa României a fost cea a lui Ciprian Tătăruşanu, cel care a ţinut scorul atât de strâns prin paradele sale, mai ales în prima repriză.
- Serialul "Tricolori care și-au băgat picioarele": Raţ a lăsat naţionala pentru sinuzita soţiei!
Brazilia - România 1-0
A marcat: Fred (22)
min. 90 - Final de meci. Brazilia câştigă cu 1-0, la finalul unui meci pe care l-a controlat de la un capăt la celălalt. Tricolorii au pierdut la un scor onorabil, dar nu le-au ţinut piept niciodată cu adevărat sud-americanilor.
min. 86 - Torje trage spectaculos, din cădere, dar Victor respinge superb în aut. Şutul mijlocaşului dinamovist a fost bine plasat, dar portarul brazilian a fost pe fază şi a evitat un gol nesperat al românilor.
min. 82 - Nilmar trece şi el cu mare uşurinţă de Gardoş, la fel cum au făcut-o şi Neymar sau Robinho şi chiar Ronaldo, şi şutează, din unghi, puţin peste poarta apărată de Pantilimon. La cealaltă poartă, Alexe e surprins în ofsaid - poate prima sancţiune de acest fel fluierată de arbitru în acest meci.
min. 80 - Thiago Neves, intrat de curând pe teren în locul lui Neymar, finalizează slab o frumoasă acţiune a brazilienilor. În echipa României a intrat şi Dan Alexa, care l-a schimbat pe Mureşan, singurul jucător al tricolorilor care a reuşit să ameninţe poarta braziliană azi.
min. 77 - Echipa noastră a prins un pic de curaj în ultimele minute, dar şansele de gol lipsesc. De cealaltă parte, brazilienii nu prea mai au nimic de demonstrat, scorul le e favorabil, iar spectacol au făcut din plin în prima oră de joc.
min. 73 - Marica e înlocuit de Zicu. Atacantul român al grupării germane VfB Stuttgart s-a luptat cu fundaşii brazilieni, însă nu a reuşit să trimită vreun şut pe poartă.
min. 70 - Neymar trage puţin pe lângă şi se ceartă puţin de unul singur. A ieşit şi Lucio, care i-a oferit banderola de căpitan lui Maicon, înlocuit de Luisao - fundaşul Benficăi Lisabona.
min. 67 - A intrat şi Giurgiu pe teren, în locul lui Bourceanu. La brazilieni, Robinho i-a lăsat locul lui Lucas. De asemenea, în poarta României este acum Costel Pantilimon, care l-a înlocuit pe Ciprian Tătăruşanu - de departe cel mai bun tricolor în această seară.
min. 65 - Tătăruşanu mai evită un gol, tot în faţa unei ameninţări venite de la Nilmar. Brazilia atacă în valuri.
min. 62 - Rămâne 1-0. Brazilienii nu forţează, ci exersează scheme de joc. Baloanele sunt plimbate cu calm, de multe ori la firul ierbii, câteodată pe sus, însă cu aceeaşi precizie. Tătăruşanu se opune încă unui şut periculos, de această dată trimis de Nilmar, omul echipei spaniole Villarreal.
min. 60 - Şutează Tănase. De la 30 de metri şi mult peste poartă. În ultimele minute, tricolorii au jucat şi ei câteva mingi cu călcâiul, încercând şi mai multe driblinguri spectaculoase. Câteva dintre ele, le-au ieşit, smulgând ceva aplauze din tribune.
min. 56 - Scăpăm fără gol şi după o altă ocazie a gazdelor. Televiziunea braziliană arată reluări cu ratările lui Ronaldo din prima repriză.
min. 53 - Brazilia impune ritmul, însă echipa joacă pentru spectatori. Sandro şutează peste poartă dintr-o poziţie foarte bună, după o pasă de fineţe, cu călcâiul, a lui Neymar - poate cel mai bun om al meciului până acum.
min. 49 - Brazilienii dansează cu mingea pe teren. Românii se apără cum pot mai bine. Rapiditatea şi precizia paselor echipei sud-americane destabilizează constant defensiva echipei pregătite de Iovan şi Săndoi. "Seleção" face spectacol, însă Tătăruşanu nu a fost încă pus la încercare în repriza secundă.
min. 46 - A început repriza secundă. La tricolori a intrat pe teren şi Cristi Tănase. De cealaltă parte, Menezes l-a scos pe Ronaldo şi a introdus un alt atacant de temut - Nilmar.
min. 45 - Pauză la Sao Paulo.
- Atmosferă oarecum intensă la Sao Paulo. S-au intonat imnurile. De la români, doar Papp, Râpă şi Torje şi-au încercat vocea. Nici brazilienii nu au fost mai pătrunşi de spiritul patriotic la imn. Televiziunea brazilană (care nu a greşit niciun nume, dar îl dă pe Răzvan Lucescu selecţioner) insistă pe cadrele cu Ronaldo şi Neymar. Primul - încălzindu-se la vestiare şi arătându-şi zâmbetul inconfundabil, dar şi noile măsuri, în timp ce al doilea - calm, schimbând câteva pase de fineţe cu colegii.
- Se pare că din cauza problemelor meteorologice, cei trei arbitri argentinieni delegati la acest meci (Sergio Pezzota, Hernan Maidana si Arie Busto) nu vor putea ajunge în timp util la Sao Paulo să îşi facă treaba, avionul lor neprind permisiunea de decolare. Cel de-al 4-lea arbitru, brazilianul Salvio Spinola Fagundes Filho, va fi la centru, în timp ce, la ora când aceste rânduri sunt scrise, nu există nicio informaţie despre ce doi posibili arbitrii asistenţi. În zece minute începe meciul.
- Înainte de meci, la Sao Paulo a avut loc o furtună violentă, care a măturat oraşul şi stadionul "Pacaembu", care se va umple însă cu oameni pentru partida amicală dintre Brazilia şi România. Mai sunt 30 de minute până la startul jocului. Linia de fund a tricolorilor, formată din Râpă, Papp, Gardoş şi Latovlevici, au împreună, doar şapte meciuri jucate în tricoul naţionalei.
BRAZILIA: Victor - Maicon, Lucio, David Luiz, Andre Santos - Lucas, Sandro, Elano - Robinho, Neymar, Fred. Antrenor: Mano Menezes
ROMÂNIA: Tătăruşanu - Râpă, Papp, Gardoş, Latovlevici - Torje, G. Mureşan, Bourceanu, Sînmărtean - Marica, Surdu. Antrenori: Emil Săndoi şi Ştefan Iovan