Încă din primii ani ai creștinismului, credincioșii au arătat evlavie față de lucrurile care au aparținut Mântuitorului Hristos, Maicii Domnului sau sfinților.
Multe dintre acestea au fost păstrate cu sfințenie, așezate în locuri de cinste, adeseori pentru ele fiind ridicate biserici.
Brâul Maicii Domnului a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol în timpul împăratului Arcadius (395-408) și așezat într-o raclă de aur în biserica închinată Născătoarei de Dumnezeu, numită Chalcopratia și zidită de împăratul Teodosie al II-lea cel Tânăr (408-450).
Îmbolnăvindu-se soția împăratului Leon al VI-lea Filosoful sau cel Înțelept (886-912), împărăteasa Zoe, de o boală cumplită, incurabilă, a visat într-o noapte că se va vindeca dacă peste ea va fi așezat Brâul Maicii Domnului.
La rugămintea împăratului Leon, patriarhul Constantinopolului a luat Brâul Maicii Domnului și, înconjurat de un sobor de preoți, a mers în curtea palatului unde cu toții s-au rugat pentru însănătoșirea împărătesei.
Aceasta s-a închinat, a adus cinstire Brâului Maicii Domnului și atingându-se de el pe dată s-a vindecat.
Apoi, Brâul a fost așezat înapoi în raclă și a fost rânduită prăznuirea acestei minuni spre lauda Maicii Domnului.
Potrivit tradiției, Maica Domnului a țesut acest brâu cu mâinile ei, din păr de cămilă, și l-ar fi dăruit în momentul înălțării sale la Cer Sfântului Apostol Toma.