Brâul Maicii Domnului se îndreaptă spre Constanţa

Ralca în care se află Brâul Maicii Domnului a plecat în jurul orei 15:00 către Constanţa, după ce a stat în ultimele trei zile în Biserica Miitară de Garnizoană Sfânta Maria din Mangalia, precizează Mediafax.

Brâul Maicii Domnului este aşteptat să ajungă la Biserica Sfânta Maria de la intrarea in municipiu.   Traseul se va încheia la Catedrala Sfinţii Petru şi Pavel din Constanţa, unde va poposi până pe data de 21 mai.

Arhiepiscopul Tomisului Teodosie şi un sobor de preoţi au oficiat, azi dimineaţă, slujba de sfinţire la Biserica Miitară de Garnizoană Sfânta Maria, lăcaş înălţat la ieşirea din Mangalia. La ceremonie au fost prezenţi preşedintele Traian Băsescu, însoţit de soţia sa Maria, dar şi alte nume sonore primarul Mangaliei, Zanfir Iorguş, Dorel Onaca, şefului Statului Major al Forţelor Navale, contraamiral de flotilă Dorin Dănilă şi Elena Udrea.

CITIŢI ŞI  Brâul Maicii Domnului par avion                      Preşedintele, în pelerinaj la Brâul Maicii Domnului

(16:20)