Bratu: „Numai idioţii au crezut că va fi blat!“

Omul care a decis derby-ul Dinamo - Steaua şi soarta titlului în Liga I la fotbal refuză statuia pe care clujenii vor să i-o ridice în semn de mulţumire

Sub privirile selecţionerului Victor Piţurcă, atacantul Florin Bratu a făcut spectacol în meciul Dinamo - Steaua, scor 2-1. Cel în care oficialii, jucătorii şi antrenorii de la CFR şi-au pus toate speranţele nu i-a dezamăgit pe clujeni. „Am mare încredere în Florin Bratu. El ne va face campioni, iar noi îl vom recompensa ridicându-i o statuie la Cluj“, declara joi liderul din teren al CFR-ului. Ieri, Trică a anunţat că îi va ridica zece statui lui Bratu, nu una! „Ceferiştii“ s-au arătat dispuşi să le cedeze „câinilor“ prima lor de titlu!

„Bratone“ a povestit ieri pentru EVZ motivele pentru care a evoluat atât de înverşunat încât a reuşit să le fure titlul steliştilor, oferindu-l clujenilor.

„Statuile se fac după ce mori!“

EVZ: Florin, Trică a anunţat astăzi (n.r. - ieri) că e dispus să-ţi facă zece statui, nu una, pentru că le-ai băgat clujenilor titlul în buzunar. Vrei să ţi se ridice statuie la Cluj? Florin Bratu: Nu-mi trebuie nicio statuie! Nu vreau aşa ceva! Statuile se fac după ce mori sau când faci ceva durabil în timpul vieţii! Eu mai am de trăit şi, în plus, n-am făcut nimic măreţ. Mai am multe de demonstrat în fotbal. Eu am jucat pentru Dinamo, nu pentru CFR Cluj.

Cum explici faptul că Dinamo, o echipă rămasă fără obiectiv în acest final de sezon, a fost mai motivată decât Steaua, o formaţie care şi-a jucat titlul de campioană în „Groapă“? Am fost mai buni fiindcă am avut mai multă ambiţie. Am vrut să demonstră m că jucăm doar pe teren. Trebuia să ne apărăm onoarea. Dinamo e un club respectat în toată ţara şi nu ne puteam bate joc de el. Toată săptămâna au existat astfel de discuţii. Ba că suntem jucătorii lui Giovanni Becali şi că n-o să ne omorâm cu firea la această partidă, ba că meciul e jucat… Numai idioţii au crezut că va fi blat!

„Sper că l-am convins pe Piţurcă“

Cine ţi-ai dori să ia titlul în Liga I? Cei de la CFR Cluj. Ardelenii depind acum doar de ei. Mai au un meci de jucat. Sper să-l câştige şi să devină campioni.

Se spune că dinspre Cluj au plecat spre voi aproape cinci milioane de euro. Ţi-au intrat banii în cont? N-am vorbit despre bani înaintea acestui meci. La astfel de partide, sumele sunt mai puţin importante. Nu s-a primit încă niciun ban după victoria cu Steaua. Oricum, vacanţele noastre vor fi liniştite. Am reparat în partida cu Steaua imaginea unui întreg sezon mai puţin reuşit.

Victor Piţurcă a fost cu ochii pe tine la derby. Crezi că l-ai convins să te includă în lotul pentru Campionatul European? Eu sper că l-am convins. Dânsul a fost la meci, m-a văzut… Îmi doresc enorm să merg la Campionatul European. Cine nu şi-ar dori? Pentru mine, campionatul intern s-a încheiat. Sunt suspendat pentru meciul din ultima etapă, de la Arad.

Ai fost cel mai bun, dar şi cel mai controversat jucător al meciului. Arbitrul ar fi trebuit să te elimine în minutul 49… Dacă nu mi-a dat cartonaş la acea fază, înseamnă că nu-l meritam. La fel spun şi despre cartonaşul galben pe care mi l-a dat Tudor după ce am dat gol (n.r. - atacantul s-a bucurat mimând că-i „împuşcă“ pe suporterii stelişti cu steagul de la colţul terenului). Nu mi-am scos tricoul, n-am făcut gesturi obscene… Probabil s-a considerat că am incitat publicul.

De ce ai fost eliminat pe finalul jocului? Am avut un conflict cu Lovin. Acest jucător a făcut mai multe gesturi nesportive. Cu ceilalţi de la Steaua n-am avut nimic de împărţit, doar cu el m-am certat.

Cui dedici golul, victoria? Celor care s-au îndoit de corectitudinea noastră, precum şi celor din familia mea. Prietenii şi soţia mi-au fost alături şi m-au încurajat.

ARBITRAJ

Alexandru Tudor şi-a recăpătat vederea

Alexandru Tudor a condus primul derby după deja celebrele greşeli pe care le-a comis la partida Steaua - CFR Cluj, scor 3-1. De data aceasta, Tudor a condus jocul mai bine, iar singura greşeală majoră a fost îndreptată împotriva steliştilor, deoarece nu l-a eliminat pe Florin Bratu. Ironia destinului a făcut ca Tudor să aibă de luat o decizie dintr-o fază similară celei de la Steaua - CFR Cluj! El a văzut duminică faultul comis de Zapata asupra lui Dănciulescu. Faza a semănat izbitor cu infracţiunea comisă de goalkeeperul columbian în partida contra „feroviarilor“, când l-a doborât în careu pe Semedo. Tudor a renunţat, cel puţin la acest meci, la proverbiala sa uşurinţă în acordarea avertismentelor, deşi în finalul meciului, după un meleu între cele două tabere, putea lua mai multe măsuri radicale.

PEDEAPSĂ. „Ars“ de Tudor, Dică va rata „derby-ul“ cu Gloria Buzău

INVESTIŢIE DEGEABA

S-a ales praful de banii lui Gigi

Gigi Becali a transformat acest miniretur în cel mai mizerabil sezon din istoria recentă a fotbalului românesc. De parcă n-ar fi fost de ajuns, el a sfidat pe toată lumea cu „butoanele“ sale. Pentru a lua titlul, el a cumpărat arbitri, adversari, observatori, comisii. În plus, a cheltuit o grămadă de bani pe „indirecte“. Toată „investiţia“ sa a fost însă degeaba. Dacă în campionatul trecut Becali a recunoscut că a plătit două milioane de euro pentru locul al doilea, acum suma a crescut cu aproximativ un milion de euro, pentru că a avut de „rezolvat“ câte două meciuri în ultimele 13 etape.

Scena de la stadion

Becali se jură că n-a mai făcut nimic, dar în ziua meciului cu Dinamo, latifundiarul a fost în centrul unor scene incredibile. El a plecat la stadion, pentru a discuta cu Marius Lăcătuş despre echipă, după cum singur a recunoscut. Înainte să intre la vestiare, latifundiarul s-a oprit însă la porţile stadionului, unde fanii stelişti care au mers în Ştefan cel Mare veniseră să-şi ia biletele de intrare la meci. Martori oculari ne-au relatat dialogul dintre Becali şi suporteri.

„Înăuntru să fiţi cuminţi“

„Bă, băieţi, nu mă interesează ce faceţi în afara stadionului, dar înăuntru să fiţi cuminţi! Am cheltuit prea mulţi bani în acest sezon... Strigaţi şi voi: «Campioni vom fi din nou!»“, s-a scăpat Becali în faţa fanilor.

Imediat, unul dintre bodyguarzii care-l însoţeau l-a descoperit pe un presupus suporter care încerca să înregistreze pe telefon dezvăluirea pe care Becali le-o făcea fanilor! Respectivul, pe care suporterii nu l-au recunoscut ca fiind un membru al galeriei, a fost luat la rost de bodyguarzi, care i-au şters înregistrarea din telefon! Furios, Becali a acuzat că personajul a fost infiltrat de poliţie sau DNA!

AROGANT. Gigi Becali (centru) a destupat şampania prea devreme Citiţi şi: EDITORIALUL EVZ: Notre respect, Dinamo! Notre respect, Steaua!